15.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Femeile liberale din Timiș vor funcții de decizie politică

Liberalii din Timiș se mândresc cu colegele din filială, dar au și motive de teamă. Asta pentru că peste 120 de femei din PNL Timiş şi-au exprimat intenţia de a candida la alegerile locale din acest an.

De la intenție până la faptă drumul este destul de lung. Practic, după 26 de ani, societatea românească îşi menţine patriarhatul în sectoarele decisive. Secretarul regional – Regiunea Vest Organizația Femeilor Liberale, Daniela Mariș, se întreabă dacă ar credita electoratul femeile pentru obţinerea funcţiilor de decizie politică?

”Sondajele efectuate de-a lungul timpul ne arată că electoratul din România vrea mai multe femei în politică, dar nu le acordă nici încrederea schimbării şi nici posibilitatea performanţei în funcţii de conducere, decisive. De ce sistemul de „cotă de gen” pare de neacceptat în societatea românească? Prejudecăţile, discriminarea, slaba mediatizare a femeilor, miturile legate de lipsa de calificare, accesul limitat la fonduri pentru campanii – sunt doar câteva dintre aspectele care lezează participarea activă a femeilor în politica românească”, spune Daniela Mariș.

Aceasta mai crede că ”femeile au demonstrat prin educaţie, competenţă şi concurenţă liberă că pot obţine performanţe clare şi măsurabile în orice domeniu. Am fost cu toţii de acord că trebuie reformată întreaga clasă politică, luând în considerare atât modificarea legilor electorale, prin aplicarea unor criterii transparente în selectarea candidaţilor dar şi de evoluţie în interiorul partidelor.”

De subliniat că singura femeie din PNL Timiș care o funcție decizională în plan local a fost Liliana Oneț, subprefect al județului, între 2012 și 2014. Tocmai din acest motiv femeile liberale timișene cred că atât societatea civilă, mass-media, cât şi oamenii politici, avem obligaţia să susţinem acest proiect, nu doar pentru promovarea unei categorii viciate în accesarea funcţiilor de decizie politică, cât pentru evoluţia noastră, ca societate.

Alte subiecte :

Vasile Blaga la, prezentarea candidaturii lui Nicolae Robu, la Timișoara : ,,Fritz nu a făcut nimic pentru Timișoara, vorbește frumos și minte excepțional!”

Liderul interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, la prezentarea programului lui Nicolae Robu, candidatul PNL-PSD la Primăria Timişoarei, că în 9 iunie va fi...

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Citește și :