Femeie nevinovată împuşcată de poliţişti în timp ce traversa strada!

1178

Polițiștii încercau să oprească un șofer care nu a oprit la semnalele lor, când unul dintre agenți a tras cu pistolul și a lovit în cap o femeie care traversa în acel moment strada. Incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 19:50, în municipiului Reghin.

Femeia, în vârstă de 59 de ani, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Mureș, fiind apoi transferată Spitalul Clinic Județean Cluj- Clinica de Neurochirurgie, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

„Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Reghin a efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto aflat în trafic.  Acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor și și-a continuat deplasarea. Din acest motiv, polițiștii rutieri au plecat în urmărirea autoturismului, care a fost dat în consemn polițiștilor din cadrul Sectiei de Poliție Rurală nr. 6 Brâncovenești, întrucât se îndrepta în direcția respectivă”, transmite Poliția Română, într-un comunicat.

Poliţiştii din Brâncoveneşti au găsit autoturismul pe raza localităţii Aluniş, însă nici de această dată şoferul nu a oprit la semnal. „Având în vedere cele precizate, un polițist din cadrul secției respective a efectuat foc de armă asupra autoturismului în cauză. În urma uzului de armă, un glonț a lovit, în zona capului, o femeie, de 59 de ani, din localitatea Aluniș, care se afla în zona respectivă, în calitate de pieton.

În acel moment, polițiștii Secției Rurală de Poliție nr. 6 Brâncovenești au abandonat urmărirea autoturismului în cauză și acordat primele îngrijiri medicale femeii, solicitând, totodată, intervenția unei ambulanțe la fața locului”, se mai precizează în comunicat.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Reghin au continuat urmărirea autoturismului, care a fost oprit în localitatea Răstolița, iar conducătorul auto a fost identificat, fiind aplicate măsurile legale.

Poliția din Mureș precizează că polițiștii au folosit armamentul din dotare, întrucât autoturismul rula cu viteză foarte mare înspre ei. De asemenea, conducătorul auto a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

sursa: libertatea

1 COMENTARIU

  1. Polițistul care a tras tot timpul este beat,de ce nu i sa luat proba de singe ,polițistul respectiv nu a oprit la semnul unui coleg Pt ca era beat si a fugit ,dar nu a tras in el .o sa fie o mușamalizare ca la altele.Politistul este turnător de aceea i se accepta atitea

Dă-i un răspuns lui Molnar Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.