6.1 C
Timișoara
duminică 7 decembrie 2025

Femei de succes au depănat povești adevărate la Timișoara VIDEO

La final de Mărțișor, lună dedicată doamnelor și domnișoarelor, Accenture a adus într-un singur loc femei de succes din Timișoara!

Sala cu Oglinzi a Teatrului Național din Timișoara a fost locația perfectă care a găzduit o interesantă conferință, sub titlul Women Greater Than. Evenimentul, structurat ca o succesiune de sesiuni motivaționale, patru speech-uri și un workshop a reunit femei de succes care au venit să împărtășească din experiența lor de viață auditoriului interesat, compus în majoritate din doamne și domnișoare.Femei de succes 12
Au fost e drept și câteva excepții, prin prezența la manifestre a doi-trei bărbați, probabil interesați să descopere poveștile inspiraționale ale unor femei puternice care au vorbit deschis despre ce înseamnă să depășești limitele și așteptările celor din jur!Ada Hausvater 3
Așteptările celor prezenți nu au fost zadarnice pentru că am asistat la povești extrem de interesante. Ada Lupu Hausvater, Manager al Teatrului Național Timișoara, a deschis seria destăinuirilor povestind despre Teatrul ca exercitiu de comunicare.Oana Barbu 1
A urmat o altă femeie de succes, Oana Barbu-Kleitsch, Director de comunicare al Rugby Club Timișoara, care ne-a mărturisit că dacă vrei orice este posibil în viață și că este încântată să reprezinte și să promoveze un sport exclusiv al bărbaților.Dana Petcu
O altă poveste de succes a fost cea a doamnei Dana Petcu, Prorector Relații Internaționale la Universitatea de Vest din Timișoara, care ne-a dezvăluit care sunt atuurile unei femei în activitatea de management.
Pata de culoare a manifestării a fost adusă de o tânără promițătoare, Iulia Dumitrescu, Președinte AIESEC Timișoara, care a cumulat deja suficientă experineță din studenție și activitatea de voluntar sau angajat în diverse organizații sau companii și care a vorbit despre organizarea mediului de viață și de lucru.Femei de succes 15
În fine, pentru că orice manifestare de acest gen are și o parte inter-activă, Andreea Adamut, HR Service Delivery Lead Accenture, le-a provocat pe participante la un workshop, având ca temă: „Echilibru job-viață personală sau doar echilibru?”, care a suscita discuții constructive ale reprezentantelor Evei, o inițiativă frumoasă, care sperăm să fie cu repetiție, nu doar în luna martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Au furat cafea dintr-un magazin din Timișoara, apoi a urmat o bătaie în toată regula

Trei tineri au ajuns în atenția polițiștilor, după ce au furat mai multe pachete de cafea dintr-un magazin din Timișoara. Indivizii au ascuns prada printre...

Teatrul German de Stat Timișoara încheie cu succes proiectul „Impuls Teatru”

Teatrul German de Stat Timișoara anunță încheierea proiectului „Impuls Teatru”, un demers amplu dedicat dialogului dintre artă și educație, desfășurat în județul Timiș și...

Citește și :