7.2 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Fată abuzată de trei tineri, la scurt timp după ce a sunat la 112 şi a spus că este urmărită

O tânără de 19 ani a cerut ajutorul poliţiştilor la 112, speriată că mai mulţi tineri o urmăresc. Până să ajungă echipajul de poliţie la locul specificat, cei trei au prins-o şi au abuzat-o.

„În data de 10 septembrie, în jurul orei 13.30, Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de către o tânără cu privire la faptul că este urmărită de mai multe persoane, pe marginea fluviului Dunărea, în apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin. La faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de poliţişti, iar în urma verificărilor efectuate aceştia au identificat apelanta în vârstă de 19 ani, din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, care a afirmat că este urmărită de trei tineri pe care nu îi cunoaşte. La scurt timp, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi s-a reuşit depistarea persoanelor indicate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin. Din verificări s-a stabilit că este vorba de trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din comuna Bălăciţa, judeţul Mehedinţi. Atât apelanta, cât şi aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei pentru stabilirea celor sesizate”, informează IPJ Mehedinţi.

În urma examenului medico-legal, cei trei tineri au fost reţinuţi sub acuzaţiile de viol şi complicitate la viol.

Sursa: Observator.tv

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Citește și :