Fără victorie pe Știința în 2018

82

ASU Politehnica rămâne fără victorie în 2018. Violeții au scos doar o remiză în meciul de sâmbătă cu Academica Clinceni, de pe Știința.

Liga a 2-a de fotbal s-a reluat sâmbătă după pauza forțată cauzată de condițiile meteo. ”Băieții în ghete” au evoluat tot pe teren propriu fără să reușească să își apropie prima victorie din 2018. Dacă la primul joc al anului violeții au pierdut acasă cu Chindia, de data aceasta ASU Politehnica a fost ținută în șah, pe Știința, de Academica Clinceni, scor 2-2.

Trupa lui Bogdan Andone a condus în două rânduri, însă de fiecare dată s-a văzut egalată de ilfoveni. Deian Sorescu a deschis scorul în minutul 7, iar Pațurcă a făcut 1-1 după jumătate de oră de joc. Două lovituri de pedeapsă au stabilit scorul final. Același Sorescu a marcat pentru gazde în minutul 71, iar Barbu a punctat de la punctul cu var când mai erau opt minute. În prelungiri, căpitanul lui Poli, Ioan Mera, a fost eliminat pentru două cartonașe galbene.

ASU Politehnica: Dur-Bozoancă – Bilia, Mera, Scutaru, Taub – Giuricici, Krausz, A. Ignea – Sorescu, Lusamba, C. Predescu. Au mai jucat Plămadă, Nicolae, Giuricici.

Cu 37 de puncte, ASU rămâne pe locul 7 și se va deplasa în runda viitoare la Mioveni.

Meciul Ripensiei cu Dacia Unirea Brăila va avea loc duminică, de la ora 11, în Ciarda Roșie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.