10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Fără permis, a pus pe jar polițiștii rutieri

Un adolescent de 18 ani, din Deva, a reușit să pună pe jar polițiștii rutieri. Fără să dețină permis de conducere, băiatul a furat o dubiță, și-a urcat prietenii în ea și a ieșit la plimbare.

A mers din Deva până la Simeria, iar la întoarcere a dat nas în nas cu polițiștii. Aceștia i-au făcut semn să oprească, însă tânărul a ignorat semnalele lor și a călcat pedala de accelerație.

Imediat, echipajul de poliție a pornit după autoutilitară. „Aceştia au pornit în urmărirea maşinii, folosind semnale acustice şi luminoase. Autoutilitara a fost urmărită până în municipiul Deva, unde, cu sprijinul unui echipaj rutier al Poliției Municipiului Deva, s-a reușit blocarea autoutilitarei în parcarea unui supermarket. Poliţiştii au stabilit că tânărul aflat la volan a sustras autoutilitara în jurul orei 20.00, din curtea unei societăţi comerciale din Deva”,  a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Tinerii au fost duși la sediul Poliției Municipiului Deva, pentru continuarea cercetărilor. A fost și un dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Citește și :