-0.9 C
Timișoara
miercuri 7 ianuarie 2026

Fără apă caldă și căldură în câteva zone din Timișoara. Colterm anunță reparații la rețeaua de termoficare în prima parte a zilei

Societatea de termoficare Colterm anunță că astăzi întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii în mai multe zone din Timișoara, pentru remedierea unor defecțiuni tehnice.

Între orele 9.00 și 14.00, se oprește furnizarea apei calde și a căldurii la punctul termic 91. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Aleea Icar, Aștrilor, Azurului, Orion, Sirius, Bv. Sudului, în total un număr de 29 branșamente;

Între orele 9.00 și 16, vor fi afectate punctele termice 81, 82 și 83, respectiv consumatorii care locuiesc pe Calea Șagului, Hebe, Iris, Liviu Rebreanu, Luceafărului, Martir Gh. Cruceru, Intrarea Munților, Săgeții, Castanilor, Martir O. Țintaru, Intrarea Iederei, Aleea Inului, Izlaz, Intrarea Mierlei, Mureș, Gh. Musicescu, Intrarea Râului, Viitorului, Zarand, Hărniciei, Ana Ipătescu, Plantelor, Sabinei, Onoarei, în total un număr de 178 branșamente.

Tot astăzi va fi oprită furnizarea apei calde și a încălzirii, între orele 8.30 și 18.00, la punctele termice 32, 33, 35, 36, 37, 38B pentru efectuarea unor lucrări din cadrul proiectului de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare.

Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Amurgului, Calea Aradului, Liege, Orșova, Ac. Remus Răduleț, Călan, Carei, Cugir, Dej, Felix, Martir Silviu Motohon, Liniștei, Sever Bocu, Gh. Leahu, Răsăritului, Martir I. Miron, Aleea Scurtă, Gh. Ostrogovich, Dr. Valeriu Alaci, Speranței, Martir D. Carpin, în total un număr 178 branșamente.

Sursa: http://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Platforma de sesizări a Primăriei Timișoara rămâne activă și în 2026

Timișorenii pot transmite și în anul 2026 sesizări, observații și sugestii către Primăria Municipiului Timișoara, prin intermediul platformei online dedicate. Fiecare mesaj ajută la...

Liniștea sărbătorilor pe rit vechi asigurată de Jandarmeria Timiș

Pentru sărbătoarea Nașterii Domnului pe rit vechi celebrată de comunitățile creștin-ortodoxe ale sârbilor și ucrainenilor din județul Timiș, efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean...

Citește și :