Cum s-ar spune, simplificând, fiecare are ce merită, după posibilități, după tăria de caracter și după puterea, simbolică sau mai degrabă reală pe care și-a construit-o în rocambolescul edificiu politic autohton.
Așa încât, dacă primarului Aradului, Gheorghe Falcă, îi rămân aproape de suflet cei 15.000 de refugiați din Africa de Nord și din țările arabe, pe care era doritor și, probabil, încă mai este dispus să-i găzduiască în frumosul oraș de pe Mureș, lui Nicolae Robu îi rămâne la îndemână… mitingul! Cum care miting?! Desigur, cel plăsmuit de mintea etern ludică a dumnealui și nicidecum de realitatea imediată, care s-a prăvălit, la propriu, cu o săptămână în urmă, asupra enormelor sale speranțe de mai bine. Atunci când, în Piața Operei, au răspuns chemării la protest a tumultuosului edil al Timișoarei doar vreo două sute de inși toropiți, săracii de ei, de caldura grea a începutului de toamnă bănățeană.
Dacă dl Falcă promitea să săvârșească ,,miracolul” de bun samaritean cu bieții refugiați sirieni tocmai în clipa în care depunea dosarul candidaturii Aradului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, dosar soldat cu un eșec dureros pentru visul nutrit de lider, dl Robu, în schimb, avea toate șansele din lume să se vadă conducătorul năvalnic al mitingului cu care a tot amenințat Bucureștiul de vreun un an de zile încoace.
Pentru că, iată, dacă până ieri-alaltăieri, mai avea de doi bani speranță ca măcar tehnocrații să-l ajute (pentru care PNL-ul s-a făcut preș, la propriu, să-i pună la guvernare, în urma ordinului venit de la Cotroceni ), de acum a aflat și primarul Timișoarei că în locul centurii de sud s-ar putea alege cu o… centură de siguranță, că tot vin alegerile generale.
Cât despre alte bazaconii — finanțarea stadionului, a sălii polivalente sau a spitalului de copii —, toate acestea vor rămâne biete snoave scrise nici măcar în grai bănățean de un Victor Vlad Delamarina, de pildă, ci, de — vai nouă! — un Petre Ispirescu altoit cu un pic de Vasile Dâncu (povestaș înnăscut pe la toate televiziunile), de un alde Tobă (atunci când nu se ocupă cu plagiatul) și de incertul (viitor premier!) domn Cioloș, la un loc.
Altminteri, ca un lider cu vocație plenară, primarul Robu are, nu-i așa, visul de ,,conducător de oști” la butonieră!
Cu un asemenea spectacol asigurat, nu ne rămâne decât să ne așezăm în fotolii, poate chiar în frumoasa Piața a Libertății, și să așteptăm, cu sufletul la gură, o nouă desfășurare de trupe. Promisă, firește, la o dată ce urmează a fi anunțată, de același inepuizabil dom’ primar!
Eventual, după alegerile din decembrie, pe care liberalii se întrec parcă să le piardă cât mai ,,spectaculos” cu putință. Și astfel, să readucă stânga, etern nereformată și imprimată în efigie de alde Dragnea și Ponta, la butoanele pe care acești frați Grucho-Marx abia le-au părăsit, cu adâncă mâhnire, mai an! Să te ții atunci sprijin financiar dinspre PSD-ul central către primăria liberală a lui Robu!
Dar cum visele nu ni le poate lua nimeni — nici măcar ,,traficanții” de iluzii liberali, pesediști, useriști, udemeriști sau cine mai știe care alți demoni politici autohtoni, nu ne rămâne decât să visăm la ziua în care Timișoara va ridica din nou fruntea ei demnă și mândră din pegra mizeriei politicianiste și-și va face singură dreptate. Așa cum s-a mai întâmplat în Decembrie 1989 și, cu nici două săptămâni în urmă, odată cu câștigarea titlului de Capitală Culturală a Europei.
Pesemne că doar atât ne-a mai rămas de făcut în relația duios-amară — până la contopirea într-un soi de iubire incestuoasă — cu ,,fratele mai mare” de la București!