Expoziția OMAGIU TOMA VIOREL (1944-2021) – pe simezele Galeriei de Artă „Helios”

Timișorenii iubitori de frumos sunt bine veniți la Galeria de Artă „Helios” a Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Timișoara. Aici pot admira până în 8 mai, Expoziția OMAGIU TOMA VIOREL (1944-2021).

Evenimentul expozițional reprezintă un omagiu adus pictorului Viorel Toma, care a plecat dintre noi luna trecută.

Artist plastic și cadru didactic al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în perioada 1994-2011, profesorul universitar doctor Viorel Toma, a contribuit substanțial la capitalul de imagine instituțională atât prin demersul pedagogic de înaltă ținută, cât și prin personalitatea complexă a unui inspirat creator de frumos.

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Timișoara din 1975, cu o bogată activitate de creație, completează un portofoliu amplu, dintre care numeroase participări la evenimente expoziționale și un număr mare de expoziții personale, conturează un profil demn de a obține în anul 2005 Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

Și cu această expoziție, întreg mediul artistic din Timișoara își exprimă regretul acestei pierderi.

Programul de funcționare al galeriei care găzduieste creațiile este următorul:
Galeria de Artă „HELIOS” (Piața Victoriei, nr. 6, Timișoara) – de luni până vineri între orele 10 și 18 și sâmbăta – între orele 10 și 20, iar Galeria Park (str. George Enescu nr. 1, în Parcul Justiției) – de luni până vineri între orele 10 și 16.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât de mult au crescut prețurile pentru alimente în interval de un an?

Prețurile mărfurilor alimentare erau în martie cu 7,67% mai mari decât în urmă cu un an, arată datele Institutului Național de Statistică, care a...

Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, Fjord, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve,...

Citește și :