Experiment: cât timp pierde un pieton traversând străzile în Timișoara? Video

327
Șoferii se plâng mereu că orașul este aglomerat și că pierd mult timp așteptând la semafor. Ei bine, membrii grupului ”Cetățean în Timișoara. Pretențios” au vrut să afle cât timp pierd și pietonii traversând străzile din urbe.
Pentru asta au făcut un experiment. Un pieton a filmat trecerea de pietoni din două zone ale orașului. În imagini apare și un cronometru care indică timpul pierdut de pietoni, în așteptare.
Prima traversare a fost în Piața Regina Maria, iar a doua în Piața Mocioni. În ambele cazuri, pietonul în cauză a pierdut, în medie, 5 minute în așteptarea culorii verzi a semaforului.
”Cât îi ia unui pieton să traverseze LEGAL o stradă din Timișoara? Cam 5 minute. Vedeți aici două exemple de intersecții controlate într-o totală bătaie de joc la adresa celor care aleg să meargă pe jos. În discuțiile despre proiectul de Trafic Management tot am insistat (până acum) doar pe problemele șoferilor. Totuși, bătaia de joc de la adresa pietonilor este poate chiar mai mare”, au transmis cei de la ”Cetățean în Timișoara. Pretențios”.
Urmează ca experimentul să fie repetat și în alte intersecții din oraș. Rămâne de văzut ce reacție vor avea autoritățile.

Pieton în Timișoara – episodul 1

Cât îi ia unui pieton să traverseze LEGAL o stradă din Timișoara? Cam 5 minute. Vedeți aici două exemple de intersecții controlate într-o totală bătaie de joc la adresa celor care aleg să meargă pe jos.

În discuțiile despre proiectul de Trafic Management tot am insistat (până acum) doar pe problemele șoferilor. Totuși, bătaia de joc de la adresa pietonilor este poate chiar mai mare.

Voi reveni și cu alte exemple.

Publicată de Cetățean în Timișoara. Pretențios. pe Marţi, 18 Septembrie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ