Exodul imigranţilor în Europa e unul comandat! Este părerea unui reputat medic sirian stabilit în România

556

Un doctor sirian e de părere că exodul imigranţilor în Europa este unul comandat. Chirurgul Nadim Al-Hajjar, stabilit în România din 1991, crede că miile de refugiaţi sunt finanţaţi pentru a lua drumul bătrânului continent.

Medicul sirian mai spune că sărăcia este una cruntă în ţara sa, care ar putea fi divizată în mai multe regiuni în curând.

„Nu există un cetăţean sirian, la ora actuală, care trăieşte în Siria de la începutul evenimentelor, să deţină posibilitatea să plătească 40.000-50.000 de dolari, să plece cu familia lui din Siria. Şi aceste plecări sunt comandate, sunt favorizate, finanţate de cineva. Pe de o parte, cineva are interes de a exercita presiuni asupra Europei, iar pe de altă parte există un foarte mare interes de schimbare demografică în zonă”, spune Nadim Al-Hajjir, chirurg la Institutul de Gastroenterologie-Hepatologie din Cluj Napoca.

nadim-al-hajjar

Chirurgul sirian crede că exodul pregăteşte terenul pentru împărţirea Siriei în două sau trei state diferite. El povesteşte că sărăcia şi violeneţele au ajuns la niveluri teribile în ţara sa.

„Am văzut sărăcie, foamete, mizerie, dezordine, lipsa autorităţii statale, cozi interminabile la orice, mai ales la staţiile de petrol. Stai două-trei zile la coadă pentru un plin de benzină. Toată lumea e înarmată, nu mai ştii cine luptă cu cine. E un haos total. Poţi să-ţi pierzi viaţa în orice moment, fără să se intereseze nimeni de tine”, declară chirurgul de origine siriană.

Potrivit deciziilor luate marți la Consiliul JAI, România ar urma să primească, potrivit cotelor impuse, 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia. Astfel numărul total de imigranţi alocat până în prezent Bucureştiului este de 4.837. Acest număr ar putea fi însă mult mai mare, în condiţiile în care Ungaria a refuzat să primească imigranţi, iar aceştia ar putea fi relocaţi în ţările vecine.

Pe de altă parte, Muftiul Muurat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, a spus că sunt pregătiți să acorde asistență religioasă refugiaților care ar putea să sosească în România. Declarațiile acestea vin înaintea celei mai mari sărbători religioase din lumea islamică: Kurban Bayram, care va începe pe 24 septembrie.

La doar 18 ani, Nadim al Hajjar a lăsat totul în urmă şi a venit în România pentru a studia medicina. După ce a absolvit facultatea, a trebuit să se întoarcă în Siria, unde a lucrat ca medic într-o zonă de conflict. A făcut însă tot posibilul pentru a se întoarce în Cluj să facă rezidenţiatul şi doctoratul şi a reuşit apoi să se stabilească aici.

Nadim al Hajjar este acum medic primar chirurg la Institutul de Gastroenterologie-Hepatologie din Cluj-Napoca şi se bucură de respectul şi aprecierea pacienţilor şi colegilor.

Medicul nu a uitat însă de unde a plecat. Îşi vizitează anual familia, dar acum spune că nu îşi mai recunoaşte ţara.

„Ce am văzut acum este incomparabil. Deci este o ţară destructurată, distrusă toată infrastructura, dar nu numai… e dezbinată societatea”, spune conf. dr. Nadim al Hajjar.

Spune că îi înţelege pe cei care au plecat spre Europa, dar cea mai bună soluţie pentru ei ar fi oprirea războiului.

„Trebuie să demonstreze că ei au fugit dintr-o situaţie periculoasă şi doresc să trăiască civilizat şi prin muncă. Niciodată nu a fost o adevărată implicare mondială de a găsi o soluţie politică în Siria”, este de părere Nadim al Hajjar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.