Exemplu de corupție tocmai de la cel care îi caută pe corupți! Fost șef de la Serviciul Criminalitate Economică, anchetat de procurori

473

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Oradea au început urmărirea penală împotriva fostului şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia (SICE) Bihor, comisarul șef Florian Sîrca, pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații în formă continuată (2 infracțiuni), într-un dosar în care e anchetat și un cunoscut om de afaceri arădean, Octavian Iovănuț, ajuns milionar din afaceri cu fier vechi și acuzat acum de dare de mită şi spălare de bani.

Protecţie contra chirie

Potrivit procurorilor DNA, una din firmele lui Iovănuț, Metalcomp SRL, care din 2012 are un punct de lucru deschis și în Oradea, ar fi beneficiat de protecția fostului şef al SICE Bihor, protecția constând în „neefectuarea, de către lucrătorii din cadrul serviciului respectiv, controale tematice la punctele de lucru din Oradea ale societății, avertizarea din timp despre controalele efectuate de alte instituţii împreună cu SICE., instrumentarea favorabilă a eventualelor dosare penale, divulgarea unor date sau informații nedestinate publicității cu privire la implicarea societății în activități nelegale”. Astfel, zice DNA, singurul dosar penal în care firma lui Iovănuț a fost anchetat pentru evaziune fiscală de polițiștii SICE Bihor a fost clasat și, pe de altă parte, societatea a fost omisă din lista celor verificate în cadrul acțiunilor de control organizate periodic de polițiștii antifraudă, în perioada în care serviciul era condus de Sîrca.

În schimbul ajutorului, Iovănuț și-ar fi arătat recunoștința plătindu-i suma totală de 226.000 lei, disimulată în plata unei chirii lunare pentru un teren de 3.500 mp închiriat de la socrul ofițerului. Conform DNA, firma arădeanului a achitat lunar, în perioada 2012 -2015, circa 7.000 lei chirie, în condițiile în care, conform DNA, în zona respectivă – pe strada Santăului – suprafețe similare se închiriau cu 100 euro/lună.

În plus, arădeanul a betonat întreaga suprafață și a împrejmuit-o, fără să solicite restituirea investiției nici când a decis să închidă punctul de lucru, terenul fiind ulterior vândut.

O altă acuză adusă de procurorii DNA fosului șef al SICE Bihor este faptul că, în perioada 2014 – 2016, Sîrca nu a menționat în declarațiile de avere și de interese faptul că, în iulie 2013, a cumpărat un autoturism care a fost înmatriculat de societatea unde lucra soția acestuia, chiar dacă autoturismul respectiv a fost folosit de acesta respectiv că, la fel ca și fostul șef al Inspectoratului de Poliție Bihor, chestorul Liviu Popa, a omis să menționeze în declarațiile de interese din 2015 și 2016 apartenența la Masonerie, deși fusese primit în noiembrie 2014 ca ucenic în cadrul Lojei Țării Crișurilor 162.

Căutat de BIHOREANUL pentru a-şi exprima punctul de vedere referitor la acuzațiile procurorilor DNA Oradea, Florian Sîrca nu a dorit să facă nicio declarație. De altfel, ofițerul a uzat până acum de dreptul la tăcere și în fața anchetatorilor săi.

Mason… până la capăt

După cum se știe, procurorii DNA şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor au descins pe 25 mai în percheziţii la locuinţa fostului şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor din Poliţia Bihor, apropiat al fostului şef al Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, și care şi-a dat demisia din Poliţie în septembrie anul trecut, imediat după ce s-a aflat că fostul şef de inspectorat este anchetat DNA.

Într-un mesaj postat atunci pe forumul BIHOREANULUI, a cărui autenticitate a confirmat-o, Florian Sîrca susţinea că, în perioada în care a coordonat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, ar fi fost o ţintă precisă, atât el cât şi familia sa, acesta fiind şi motivul demisiei sale din Poliţie.

Tot atunci, fostul şef al SICE Bihor a dezvăluit şi faptul că a fost mason, la fel ca şi Liviu Popa, chestiune pe care le-a spus-o colegilor abia când a plecat din Poliţie, „pentru a nu le fi perturbată în niciun fel activitatea profesională”. După cum se ştie, nedeclararea apartenenţei la Masonerie, în declaraţiile de interese, a fost considerată fals în declaraţii de către DNA şi a fost imputată atât fostului şef al Poliţiei Bihor, cât şi judecătorului Ovidiu Galea, suspendat din funcţie.

Tot din acelaşi motiv, spune Sîrca, nu le-a spus foştilor săi colegi că socrul său deţine un teren în Oradea pe care l-ar fi închiriat unei firme din alt judeţ, referindu-se la terenul pentru care, acum, este anchetat penal.

sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.