Executivul reacţionează după ce în spaţiul public au apărut documente referitoare la grupul de lucru pentru verificarea raportărilor privind COVID

51

Informaţiile apărute în presă cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu, referitor la constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătăţii privind verificarea raportărilor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID-19 sunt false şi lipsite de fundament, transmite Executivul, precizând că la cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală şi la Secretariatul General al Guvernului nu a fost înregistrat niciun document cu acest subiect.

De asemenea, Executivul anunţă că ”la nivelul aparatului de lucru al Guvernului vor continua verificările şi, dacă se va dovedi că atribuirea caracterului oficial al documentului este falsă, cu siguranţă organele competente se vor autosesiza”.

Precizările vin după ceîn spaţiul public au apărut duminică seară documente referitoare la existenţa acestui grup de lucru. Şi fostul purtător de cuvânt în Cabinetul Cioloş şi membru în Consiliul Naţional al PLUS Liviu Iolu a prezentat un document de la cabinetul fostului secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan, care prevede constituirea grupului tehnic de lucru în vederea verificării modalităţii de raportare a datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-COV-2. „Nu ştiu cine îl consiliază pe domnul Cîţu, dar îi îngroapă zilnic orice urmă de onorabilitate şi îl îndeamnă să mintă”, a afirmat Iolu.
”Informaţiile apărute în presă cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu, referitor la constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătăţii privind verificarea raportărilor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID-19 sunt false şi lipsite de fundament. La cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală şi la Secretariatul General al Guvernului nu a fost înregistrat niciun document care să facă referire la înfiinţarea sau activitatea unui asemenea grup de lucru. Aşa zisele documente apărute în spaţiul public nu au nicio legătură cu Guvernul sau cu aparatul de lucru al prim-ministrului sau Guvernului”, precizează Executivul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.