Eveniment internațional organizat la UVT: Congresul Mondial UISPP

69

Între 5 și 9 septembrie 2023, Universitatea de Vest din Timișoara a fost gazda unui eveniment științific internațional cu înalt nivel academic, Congresul Mondial UISPP.

Organizarea acestui congres în orașul de pe Bega a fost rodul colaborării cu Uniunea Internațională a Științelor Preistorice și Protoistorice (Union Internationale des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques – UISPP). Înființată în 1931, la Berna, UISPP este astăzi una dintre organizațiile profesionale reprezentative pentru cercetarea arheologică. Reunește oameni de știință preocupați de toate domeniile legate de cercetarea vieții oamenilor în perioadele preistorice și protoistorice: arheologie, antropologie, paleontologie, geologie , zoologie, botanică, științe ale mediului, fizică, chimie, geografie, istorie, numismatică, epigrafie, matematică și altele.
UISPP organizează din trei în trei ani congrese reunind sute și uneori chiar mii de participanți din întreaga lume. Aceste întâlniri internaționale oferă un cadru potrivit pentru schimbul de idei între cercetători originari de pe toate cele cinci continente și unde sunt prezentate cele mai recente rezultate ale muncii lor.
Desfășurarea celei de a XX-a ediții a Congresului Mondial UISPP se înscrie în seria evenimentelor culturale și științifice organizate în acest an la Timișoara. Prin desemnarea Timişoarei cu titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru anul 2023, oraşul şi-a modelat obiectivele, având în perspectivă influenţa pe care oamenii o au asupra comunităţii în care trăiesc, o comunitate care și-a propus să creeze cadrul pentru a dezvolta un oraş în care excelenţa culturală să primeze, ca parte a moștenirii europene comune. Și acest eveniment organizat de UVT se înscrie pe deplin în acest obiectiv.

Lucrările prezentate în cadrul Congresului Mondial UISPP de la Timișoara, bazate pe teme de cercetare incitante, susținute de numeroase ore petrecute pe șantiere, în laboratoare și biblioteci, s-au dovedit a avea un conținut științific atrăgător și extrem de interesant. Au generat discuții și au deschis direcții noi de cercetare. Tema generală a acestei ediții a congresului UISPP, care a fost ,,Interdisciplinaritatea în arheologie” poate să fie considerată o linie directoare în cadrul proiectelor pe care le desfășoară, arheologii timișoreni. În activitatea lor, îmbină cunoștințe avansate din diverse discipline, punând un accent deosebit pe cercetarea trans și interdisciplinară. Acest fapt a determinat aprecieri pozitive ale prezentărilor susținute de ei, contribuind la creșterea vizibilității cercetătorilor timișoreni și a Universității de Vest din Timișoara în mediul științific mondial. Participanții au fost permanent încurajați să participe la viața comunității, prin participarea la evenimente culturale, între care nu au lipsit expozițiile, la Muzeul de Artă și la Muzeul Banatului. În context, atelierele în care își desfășoară activitatea meșteri specializați în arheologia experimentală, organizate la Muzeul Satului Bănățean, au atras atenția din plin.

Evenimentul a înregistrat un succes deplin, dovedind capacitatea organizatorilor de a face față tuturor provocărilor unei manifestări de talie internațională. În ședința Adunării Generale, organizată vineri, 8 septembrie, au fost acordate oficial 25 de premii UISPP. În cadrul ceremoniei, au fost acordate distincții pentru săpături arheologice pe termen lung, mediere arheologică, monografie de sit și pentru teze de doctorat.

Premiul de onoare i-a fost acordat academicianului Janusz Kozlowski (fost președinte al Comisiei pentru Paleoliticul Superior, fost președinte al UISPP în perioada 2017-2018), pentru numeroasele săpături arheologice din zona Balcanică și pentru publicarea a numeroase volume. Au fost premiate două monografii ale unor situri de pe teritoriul României: monografia sitului arheologic de la Uivar, intitulată „Uivar-Gomila, a Neolithic tell settlement in tha Romanian Banat”, autori Florin Drașovean și Wolfram Schier și monografia sitului de la Zorlenţu Mare, „Zorlenţu Mare: 5200-4500 î.Ch.”, autor Gheorghe Lazarovici. Două dintre distincțiile acordate pentru săpături arheologice pe termen lung au revenit unor echipe de arheologi care și-au dedicat o parte semnificativă din carieră cercetării unor situri din țara noastă; au fost premiate echipa coordonată de Mihai Gligor, pentru cercetarea sitului Alba Iulia – Lumea Nouă, respectiv echipa coordonată de Svend Hansen pentru excavarea sitului Pietrele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.