Era de așteptat. Autostrada „muzeu”, motiv de dispută politică

87

Autostrada Lugoj-Deva a devenit motiv de dispută politică. Lotul trei al acestei autostrăzi nu a fost recepționat, deși a fost finalizat. Oficialii ministerului anunțau că există mai multe neconformități. Din cauza acestora a fost și reziliat contractul cu firma spaniolă. Mai mult, pe autostradă ar fi apărut și o fisură. Toate aceste motive, care țin închiși 21 de kilometri de autostradă, nemulțumesc opoziția.

Președintele USR, Dan Barna, susține că se poate circula pe lotul 3 al autostrăzii Deva Lugoj și acuză de incompetență ministerul Transporturilor. Conform liderului USR, fisura despre care se vorbește pe lotul 3 nu ar fi de fapt pe lotul 3, iar autostrada ar putea fi folosită de șoferi.

”Cei 21 de kilometri sunt perfect funcționali. Se poate circula cu 130 de km/h, pe care dumneavoastră și domnul ministru Cuc, cu incompetența acestui Guvern o țineți închisă și o țineți blocată pentru ca tot traficul să fie înghesuit pe drumul național (…) Dacă nu ați fi decis să reziliem acel contract, să renunțăm la o garanție de 4 ani pentru autostradă, și dacă nu ați fi inventat o fisură care deși există, nu se află în cei 21 de kilometri pe care se poate circula, ci pe o bretea, care oricum  nu ar face parte din acest tronson 3”, spune președintele USR, Dan Barna.

Și fostul premier Dacian Cioloș susține că ministrul Cuc duce o adevărată campanie de imagine, ironizându-i pe „străinii cei răi”. Și totul pentru că Viorica Dăncilă – actualul premier și președintele PSD – e în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale.

”Ministrul PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, nu întâmplător unul dintre favoriții lui Dragnea, se războiește de mai multe zile cu firma spaniolă care a construit tronsonul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, aducând în discuție demnitatea sa de român. După ce Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a reziliat contractul cu constructorii spanioli, ministrul Cuc duce o adevărată campanie de imagine, ironizându-i pe „străinii cei răi”, afirmă Cioloș.

Ministrul Răzvan Cuc a reacționat imediat la atacul lui Dacian Cioloș. Cu aceeași „monedă” și în același mod demn de o campanie electorală „precoce”.

VĂD O AGITAȚIE MARE DIN PARTEA CELOR DE LA USR ȘI PLUS, ÎN MEDIUL ON-LINE, CU PRIVIRE LA REZILIEREA CONTRACTULUI PENTRU LOTUL 3 AL AUTOSTRĂZII LUGOJ – DEVA

“După prezindențiabilul Barna a venit rândul “potentului” – scuze potențialului, prea-sigurului viitor Prim Ministru, Dacian CIOLOȘ, să-și dea cu părerea despre contractul lotului 3 al autostrăzii Lugoj – Deva”. În mediul on-line, unde se simte el cel mai bine, Dacian CIOLOȘ ne dă lecții despre relații internaționale, de parcă un contract comercial încheiat între două companii ar putea fi un subiect diplomatic.

Celebrul “Prim Ministrul meu” se arată îngrijorat de soarta firmelor străine care vin și muncesc în România. Ar trebui să fie îngrijorat și să ne dea lecții despre firmele românești, să ne spună cât de greu le este să acceadă la proceduri de licitații și să nu concureze doar cu know-how-ul străin. Ce nu a înțeles, sau nu a vrut să înțeleagă, este că eu nu duc un război cu firmele străine, în detrimentul celor românești, ci sunt foarte atent la respectarea termenelor, a calității și siguranței pe care trebuie să le pună în practică orice firmă constructoare. Sunt multe firme străine, serioase, care își respectă angajamentele asumate”, a postat Cuc, pe facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.