Elevii care poartă acest articol vestimentar nu vor mai putea intra la ore. Propunerea parlamentarilor PMP, susținută și de Traian Băsescu

867

Mai mulţi parlamentari PMP au iniţiat o propunere legislativă prin care se interzice acoperirea feţei cu orice material care împiedică recunoaşterea fizionomiei în instituţiile de învăţământ, pentru prevenirea terorismului.

Iniţiatorii precizează că Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu dezvoltă normele juridice cu privire la activităţile care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a membrilor comunităţilor preuniversitare sau universitare.

„Fenomenul violenţei în şcoală este reflectat de o statistică îngrijorătoare. Conform datelor Ministerului Educaţiei Naţionale, în anul şcolar 2014-2015 au fost raportate 18.793 de acte de violenţă în mediul şcolar la nivel naţional. Mai mult, în societatea contemporană, terorismul se înscrie în piramida violenţei. Fenomenul terorismului, deşi absent în spaţiul românesc, având însă în vedere contextul european, trebuie să reprezinte o îngrijorare foarte serioasă pentru legiuitor. În contextual dat, pentru prevenirea acestor fenomene, este necesară dezvoltarea în continuare a legislaţiei primare, prin adaptarea acesteia la contextul european”, explică iniţiatorii în expunerea de motive.

Astfel, în scopul facilitării identificării persoanei, în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, propunerea legislativă interzice acoperirea feţei cu orice material care împiedică recunoaşterea fizionomiei, cu excepţia situaţiilor de ordin medical.

De asemenea, iniţiativa prevede că principala sancţiune pentru încălcarea acestei interdicţii este refuzarea accesului în perimetrul unităţilor, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor destinate educaţiei şi formării profesionale.

„În mod subsecvent, în cazul în care faptele sunt săvârşite de membrii comunităţilor preuniversitare sau universitare, sancţionarea elevilor, respective a studenţilor pentru absenţele accumulate ca urmare a refuzului accesului acestora se realizează în baza prevederilor Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 5.079/2016 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, a Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.742/2016 pentru aprobarea Statutului elevului, respective în baza Cartei universitare; răspunderea disciplinară a personalului didactic pentru absenţe se realizează conform Legii nr.1/2011. În orice caz, indiferent cine săvârşeşte faptele, pentru a descuraja făptuitorii, iniţiativa introduce şi răspunderea contravenţională”, se arată în doumentul citat.

Potrivit textului legislativ, nerespectarea dispoziţiilor constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei.

Propunerea legislativă este susţinută şi de liderul PMP, Traian Băsescu, dar şi de senatori PNL şi ALDE. Iniţiativa a fost depusă la Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată.

sursă: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.