14 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Elevi și profesori de la un reputat colegiu timișorean au ajuns la spital. Care este cauza spitalizării urgente

Cursurile de la Colegiul Loga din Timișoara au fost suspendate, astăzi, după ce mai mulți elevi au ajuns la spital cu dureri abdominale și vărsături.

Părinții elevilor de la “Colegiul C. D. Loga” din Timișoara au fost informați, azi-noapte, să nu îi trimită la cursuri pe copii în condițiile în care există suspiciuni de intoxicație.

Dcizia a fost luată după ce mai mulți elevi și unii angajați au prezentat dureri abdominale, vărsături și scaune diareice.

14 elevi minori sunt internați la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu”, iar alte două eleve majore au fost internate la Spitalul Municipal din Timișoara.

În total, este vorba despre 30 de copii afectați și alte 12 persoane adulte din rândul personalului angajat la Colegiul Loga.

ISU Timiș a trimis la fața locului echipajul CBRN și șase subofițeri pentru identificarea unei posibile surse a intoxicării.

Conducerea școlii nu cunoaște o sursă posibilă de intoxicare, în condițiile în care în unitate unu există cantină, clădirea nu este racordată la rețeaua de gaze și nu  s-au efectuat dezinfecții/deratizare.

ACTUALIZARE:

Potrivit ultimelor informații, 86 de elevi și profesori prezintă simptome de intoxicare. Dintre aceștia, 12 copii sunt internați în spital.

Direcția de Sănătate Publică Timiș efectuează cercetări la fața locului și prelevează probe din apă și din clase.

Comitetul pentru Situații de Urgență se întrunește în această dimineață la Prefectura Timiș pentru a analiza situația de la Colegiul Loga.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :