7.1 C
Timișoara
sâmbătă 6 decembrie 2025

Elev eliminat din bacalaureat la Timișoara

Un absolvent care a susţinut luni proba la Limba și Literatura Română la Liceul cu Program Sportiv „Banatul” din Timişoara în cadrul examenului de bacalaureat a fost eliminat din sală, după ce a fost prins cu telefonul mobil asupra lui.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, elevul a primit nota 1 și nu se va mai putea prezenta la următoarele două sesiuni ale examenului. Conform regulamentului, este interzisă aducerea telefoanelor mobile în timpul probelor.

La proba scrisă la Limba Română a celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului s-au înscris 677 de candidați, dintre care s-au prezentat 505. Un număr de 381 dintre aceștia au primit subiecte pentru profilul Real și 124 pentru Uman.

Examenul de bacalaureat continuă marți cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă, miercuri cu proba obligatorie a profilului și joi cu proba la alegere a profilului şi specializării. Proba orală la limba română se desfășoară în 24 și 27 august și este urmată de proba orală la limba maternă, în 28 august. Evaluarea competenţelor digitale are loc în intervalul 29 – 30 august, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională este programată în ultimele două zile ale lunii august.

Sursă: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Au furat cafea dintr-un magazin din Timișoara, apoi a urmat o bătaie în toată regula

Trei tineri au ajuns în atenția polițiștilor, după ce au furat mai multe pachete de cafea dintr-un magazin din Timișoara. Indivizii au ascuns prada printre...

Teatrul German de Stat Timișoara încheie cu succes proiectul „Impuls Teatru”

Teatrul German de Stat Timișoara anunță încheierea proiectului „Impuls Teatru”, un demers amplu dedicat dialogului dintre artă și educație, desfășurat în județul Timiș și...

Citește și :