Economia Timișului se discută în taină la Consiliul Județean, cu tot cu ministru

90

Ministrul Economiei, Dănuț Ambruşcă, a făcut o vizita surpriză județului Timiș. Acesta s-a întâlnit în mare taină cu liderul Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Cei doi au discutat despre proiectul ce prevede realizarea unei conducte de gaz care leagă Bulgaria, România, Ungaria și Austria.

„Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, pe tema proiectului BRUA, proiect care înseamnă pentru Județul Timiș extinderea alimentării cu gaze naturale a populației. De altfel, transportatorul naţional de gaze Transgaz a demarat, în luna august a acestui an, în zona Recaș, primele lucrări aferente proiectul BRUA – dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria–România-Ungaria-Austria”, au anunțat, luni după amiaza, cei de la CJ Timiș.

“Am profitat de prezența în Județul Timiș a ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă, pentru a discuta despre beneficiile pe care le poate aduce un asemenea proiect și cum dorim noi să-l punem în valoare. Concret, Consiliul Județean Timiș va intra într-un parteneriat cu mai multe primării din județ pentru a putea demara proiecte de extindere a alimentării cu gaz. Am început deja faza documentațiilor pe tot ceea ce înseamnă partea administrativă și de management al proiectelor ca imediat după ce conducta va fi operațională să începem proiectele locale. Astfel, vor fi zeci de mii de cetățeni care vor putea beneficia de această sursă de energie, indisponibilă pentru ei până acum”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

BRUA reprezintă dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria–România-Ungaria-Austria.

Prima fază a acestui proiect prevede construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor (județul Giurgiu) – Recaş (județul Timiș), cu o valoare estimată de 478,6 milioane euro. Respectiva conductă va avea o lungime de 479 km, un diametru de aproximativ 80 de centimetri şi presiune de proiectare de 63 bar. Proiectul BRUA este prioritar atât la nivel județean, cât și la nivel regional și național deoarece asigurarea securității în aprovizionarea cu gaze naturale reprezintă o necesitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.