E datoria ta să îți fie frică!

Ne va fi frică să mai ieșim casă. De o vom face, va fi doar ca să supraviețuim: să mergem la serviciu și la cumpărături. Ne va fi frică să mai mergem la concerte. Ne va fi frică să mai mergem la cinematograf. La teatru. La operă. La ștrand. În Parcul Copiilor, cu copiii noștri. Ne va fi frică să mai urcăm în autobuze, tramvaie, avioane, trenuri, vapoare. Vom da ocol de mai multe ori propriei mașini și o vom privi și pe dedesubt, cu atenție, înainte de a ne urca în ea. Ne va fi frică să ieșim la o terasă. Ne va fi frică să ne plimbă pe corso. Prin piețele orașului. Ne va fi frică să mai intrăm în magazine. Vom prefera chioșcurile. Dar după ce ne vom uita cu mare atenție pe geam, înăuntru.

Ne va fi frică să traversăm podurile și barajele. Ne va fi frică să mai stăm la cozi, ca să ne plătim taxele, amenzile, penalitățile adunate din cauza fricii. Ne va fi frică să ne apropiem când sunt mai mulți oameni laolaltă. Ne va fi frică să mai mergem la sărbători publice, dacă se vor mai organiza. Ne va fi frică să mai deschidem televizorul ca să nu ne cuprindă o frică și mai mare. Ne va fi tot mai frică și vom accepta să fim apărați de microfoane, de camere video, drone, de poliție, armată, elicoptere, sateliți.

Vom fi de acord să fim monitorizați tot timpul, ca să nu ni se întâmple ceva rău. Vom consimți să fim controlați la plecare, la sosire și pe parcursul drumului, de mai multe ori, ca să n-o pățim. Ne va fi frică, și din cauza asta vom accepta să ne pierdem libertățile. Le vom ceda una după alta. Ne vom preda cui ne va garanta o frică mai mică.

Va fi de datoria noastră să ne fie frică. Pentru noi și pentru cei apropiați. De noi și de cei din jurul nostru. Apoi, datoria va deveni obligația de a ne fi frică. Ne va fi frică să mai aprindem lumina. Și, încet, încet, ne vom obișnui cu întunericul.