9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

După un picior în dos, sportivii timișoreni aleargă din nou în campionatul european

Anul competițional 2016 a început destul de furtunos pentru echipa BSSR. Dacă unii arbitri fac greșeli, sportivii trag ponoasele. Dar asta nu este decât o nouă modalitate de a se păstra în formă cât mai bună.

La prima etapă a campionatului național, etapa de la Râșnov, datorită unor erori ale comisiei tehnice, Raul Szene a fost exclus pe nedrept. Deși au fost sesizate în scris erorile, nimeni nu a luat atitudine. Astfel că, după o dezamăgire foarte mare față de FRAS (Federația Română Automobilism Sportiv), piloții BSSR au luat decizia de a participa în cadrul competițiilor europene. Între timp, după două luni și 3 etape de campionat de viteză în coastă (CnVC), cei din federație au recunoscut greșeala dar nu au găsit vreo soluționare…

Așadar, în perioada 29-31 iulie, piloții Raul Szene și Sorin Botez vor participa în cadrul Glasbach Rennen, etapa FIA a Campionatului European de Hillclimb. Primul va concura pe un Mitsubishi Lancer Evo 9 grupa N FIA iar cel de-al doilea pe un Mitsubishi Lancer Evo 6 grupa E1 FIA. Deja este o tradiție participarea la această competiție de coastă. Nu este pentru prima dată când se vor afla acolo.

Câteva detalii despre traseu: lungime 5.500 metri, startul este la Glasbachstrasse Steinbach, altitudine 370 metri, sosirea la L1027 Steinbach, altitudine 630 de metri.

„Suntem entuziasmați că putem duce iar drapelul României și blazonul Timișoarei în Germania. Deși planurile inițiale includeau campionatul național de viteză în coastă, iată că planurile au fost mărețe pentru noi. După dezamăgirea de la Râșnov acum suntem fericiți că vom reprezenta România la acest Campionat European, în limita posibilităților. Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și au avut încredere in noi. Eu mai ales mulțumesc celor care m-au crezut de la început referitor la etapa brașoveană dar și referitor la oamenii care încearcă să spună lucruri neadevărate despre mine. Sperăm la un loc cât mai bun pe podium și în clasamente și abia așteptăm să ne revedem cu prietenii de dincolo de granițe. Vă așteptăm în Germania”, a declarat sportivul bănățean Raul Szene.

Alte subiecte :

Peste 30 de sportivi din toată țara s-au reunit la Timișoara, la Cupa României la scrabble – ediția 2024. FOTO-VIDEO

Competiția, găzduită de Casa Politehnicii nr. 2, s-a încheiat cu victoria lui Laurențiu Dan Sandu, de la CSM București, urmat de Cosmin Donciu și...

Peste 130 de copii vor împărtăși pasiunea lor pentru karate la primul examen de grad din 2024

Peste 130 de copii de la Clubul Sportiv K-ZE Karate, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani, vor participa sâmbătă,...

Citește și :