Clădirea Consiliului Județean Timiș a fost transformată, odată cu aprinderea iluminatului festiv, într-un nou reper al atmosferei de sărbătoare din Timișoara. După iluminarea Muzeului Național de Artă din Piața Unirii, realizată săptămâna trecută, a venit rândul Palatului Administrativ să fie împodobit cu mii de luminițe care marchează începutul sezonului de iarnă.
„Crăciunul este o sărbătoare cu totul specială, care aduce multă bucurie, în special copiilor”, a declarat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis. Acesta a subliniat că în perioada următoare instituția va primi „sute de colindători din toate colțurile Timișului, care se vor bucura de decorațiunile de sărbători”.
Potrivit lui Simonis, modelul de iluminare și decorare a clădirilor publice din Timișoara nu este un proiect punctual, ci începutul unui concept mai amplu. „Ceea ce am făcut la Consiliul Judeţean Timiş și la Muzeul Național de Artă este un concept nou pe care vrem să îl implementăm în întreg județul”, a explicat acesta, menționând că și alte clădiri de referință vor fi incluse în program în anii următori.
De asemenea, președintele CJ Timiș și-a exprimat dorința consolidării unei colaborări cu administrația locală. „Îmi doresc ca de anul viitor, împreună cu Primăria Timișoara, să reușim să facem un parteneriat pentru un târg de Crăciun care să concureze cu cele din marile orașe ale Europei”, a subliniat Simonis, afirmând că Timișoara are potențialul de a deveni un punct de atracție festiv la nivel continental.
Prin aceste inițiative, Consiliul Județean își propune să creeze o atmosferă de sărbătoare unitară și spectaculoasă, consolidând identitatea vizuală a orașului și a județului în perioada Crăciunului.
Anul acesta, Palatul Administrativ va găzdui peste 1.000 de colindători din întreg județul, copii veniți din toate localitățile pentru a aduce vestea Crăciunului.
„Vor primi cadouri și cred că se vor bucura foarte mult de modul în care am decorat acest loc. Fațada arată superb, e plină de lumini și decorațiuni de Crăciun”, a afirmat Simonis, precizând că și această clădire a fost „îmbrăcată în straie de sărbătoare”.
Proiectul decorării festive a clădirilor emblematice din județ este unul mai amplu și se va extinde în anii următori.
„Este un concept nou pe care dorim să-l implementăm în Timișoara și în tot județul Timiș. Anul viitor și la Foeni, la Conacul Mocioni”, a anunțat președintele CJ Timiș.


I appreciate the depth and clarity of this post.