După ciobani şi transportatori, militarii anunţă şi ei proteste

104

Sindicatul cadrelor militare disponibilizate anunţă proteste pe 28 decembrie, nemulţumirile fiind legate de modificarea bazei de calcul pentru pensii.

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care se modifică baza de calcul folosită în cazul pensiilor militare de stat, astfel încât la stabilirea acestor venituri se vor lua în considerare doar salariile lunare brute realizate, fără includerea în baza de calcul a sporurilor și a altor drepturi bănești de care beneficiază militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, publicată pe 11 decembrie în Monitorul Oficial, pensia militarilor şi a personalului din cadrul MAI va fi raportată la salariul funcţiei de bază şi nu la venitul total, cum stipula Legea 223/2015, iar cuantumul acordat la pensie scade şi el cu 15 procente.

Cerinţele sindicaliştilor se referă la retragerea de catre Guvern a articolele privind modificarea Legii pensiilor militare de stat din OUG 57/2015; reluarea in procedura parlamentara de urgenta a Legii sistemului unic de salarizare; stabilirea prin HG a salariului minim pe economie la 1200 lei şi acordarea celei de a 13-a pensie pentru pensionarii cu venituri minime.

„Legea nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016, de aceea era absolut necesar să se găsească o formulă care să fie adoptată până la sfârșitul anului și care să creeze condițiile aplicării acesteia, într-o formă sustenabilă și previzibilă, într-o manieră care să asigure echilibrul, coerența, realismul, dar și justa recompensare a rigorilor, constrângerilor și riscurilor specifice carierei militare. A fost nevoie de clarificarea unor prevederi ale legii, care nu asigurau tratamentul unitar, just și echitabil între toți militarii, atât între cei care urmează să se pensioneze, cât, mai ales, între aceștia și cei deja pensionați”, se arată într-un comunicat al SCMD.

Ce spune MApN

MApN precizează că prin modificările survenite în cursul procesului legislativ al adoptării Legii nr. 223 din 2015 privind pensiile militare de stat se creaseră contradicții de reglementare. „Astfel, legea prevedea principiul egalității în stabilirea drepturilor, potrivit căruia se asigură un tratament nediscriminatoriu persoanelor aflate în aceeași situație juridică, însă lăsa posibilitatea luării în considerare, la stabilirea bazei de calcul, a unor venituri conjuncturale, de natură nesalarială, neaccesibile tuturor cadrelor militare, conducând astfel la stabilirea unor pensii foarte diferite în cuantum pentru militari care au avut cariere cvasi-identice”, menționează un comunicat al institutiei.

În ceea ce privește modificările aduse nivelului de pornire a calculului pensiei, principiul avut în vedere este acela al evaluării juste a importanței carierei militare, cadrele fiind astfel motivate și cointeresate să dezvolte evoluția profesională pe durate cât mai mari, în consonanță și cu interesele instituțiilor angajatoare, arată MApN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.