1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

„După 1989 jumătate din procurorii țării ar fi trebuit să aresteze cealaltă jumătate” crede scriitorul Vasile Lucian Szabo | VIDEO

Asociația Memorialul Revoluție face, de trei decenii, o deosebit de importantă muncă pentru a menține vie amintirea acelor zile de decembrie care au schimbat soarta țării. Asociația este „sprijinită” doar cu vorbe mari și acestea servite numai la aniversările de final de an. Fondurile sunt tot mai puține, iar amenințările cu evacuarea, desființarea, mutarea sau alte grozăvii se înmulțesc. Nici măcar o scutire de impozit ori barem o reducere a acestuia nu poate fi luată în discuția consiliului local.

Primăria solicită o sumă foarte mare taxă pe clădire. Conducerea Memorialul a cerut o scutire deoarece există cadrul legal pentru acest lucru. Rezultatul? Nici un răspuns de aproape un an de când s-a schimbat garnitura de la Primărie. E vorba de „nepăsare sau chiar de rea credință” crede profesorul Lucian Vasile Szabo, unul din cei puțini ce se încăpățînează să ducă mai departe idealurile izbucnite în Timișoara.

Vineri a avut loc un moment, repetat cel puțin anual, deosebit de valoros. A apărut cel de-al 27-lea număr al „Buletinului științific și de informare Memorial 1989”. Încă un număr este gata pregătit, dar nu au fost găsite fonduri suficiente pentru tipărirea ambelor volume.

Despre Revoluția Română în general se cunoaște totul. Nu prea mai sunt pagini albe majore ce ar mai putea schimba total viziunea despre fapte și oameni. Acum trebuie continuată munca de însăilare și punere cap la cap și în context a tuturor datelor. Ele sunt publice, dar trebuie răbdarea și liniștea de a alcătui un întreg coerent din toate cioburile adunate.

Din actualul buletin oricine poate afla elemnte interesante: istorici, procurori, studenți sau simpli cetățeni participanți ori nu la Revoluție. Cetățenii Timișoarei au în minte, fiecare, bucata lor de revoluție în minte. Dar întregul, văzut detașat, este încă departe de a fi constituit.

La eveniment, din motive obiective, au participat puțini curioși, dar având în vedere caracterul mixt (atât concret la fața locului cât și în transmisiune directă prin intermediul internetului) lansarea volumului a pătruns totuși în destul de multe locuri.

Președintele asociației, Gino Rado, a făcut un scurt bilanț, destul de sumbru, al anului scurs. A scos în evidență faptul că reducerea numărului vizitatorilor a afectat semnificativ încasările intrate în visterie. Mersul centrului de cercetare și conservare se face mai mult din inerție și din entuziasmul celor ce colaborează la Memorial.

„…unii dintre cei care au tras în popor și au fost în MApN și MI (ministerele apărării și cel de interne) au scris cărți și au prezentat adevărul istoric care să le fie favorabil lor. Există cărți cu autori din acea zonă. Există și o zonă cu cei care nu au prins acele evenimente din 1989 și nu știu ce s-a întâmplat atunci, iar dacă citesc cărțile acestora vor crede că autorii lor sunt adevărații eroi care au apărat poporul de teroriști, când de fapt situația e cu totul alta.

De aceea este cu atât mai important. Și să fim foarte atenți cu adevărul istoric, cu informațiile și documentele pe care le primim, pentru a evidenția cu exactitate ce s-a întâmplat în decembrie 1989 la Timișoara”, a explicat Gino Rado, președintele Asociației.
Profesorul Lucian Ionică a avut un cuvânt de spus despre necesitatea continuării editării de astfel de buletine oficiale al asociației.

Scriitorul Vasile Bogdan a prezentat pe scurt un viitor volum (în curs de apariție) despre personalitatea primului „primar al județului Timiș” de după 1989. Așa se numea funcția celui ce conducea județul înainte de apariația legii numărul 5 din 1990. Dar misterul va fi dezvăluit odată cu apariția cărții.

„Buletinul științific Memorial 1989 încearcă să reconstituie adevărul istoric despre evenimentele care au avut loc în decembrie 1989 la Timișoara care au dus la căderea regimului comunist. Atragem atenția că in continuare justiția trebuie să le facă dreptate celor care au avut de suferit în acele zile. Să facă dreptate victimelor nevinovate și familiilor acestora. Niciodată nu e prea târziu să faci lumină”, a spus Lucian Vasile Szabo, secretar general de redacție.

Despre Revoluție și Memorialul ei vom vorbi mai amplu în viitorul număr al ziarului nostru.

Alte subiecte :

Citește și :