Șeful partidului ieșit din ,,spuma mării”, care luptă cu penalii fără încetare, anunță ,,apocalipsa” pentru judecătorii ce ar urma să se pensioneze. Nici una, nici alta, useristul fruntaș anunță că va cere un referendum în chestiunea pensiilor speciale ale magistraților.
Ca să vezi câtă ipocrizie pe m’nealui, primarul pierdut în ceață al Timișoarei tocmai a angajat-o în primărie pe doamna Pokker, fost magistrat, care cumulează o pensie de 25 000 de lei cu alți 10 000 de lei primiți lunar de la contribuabilii timișoreni.
Situația, demnă de un Caragiale aflat în zile mari, e descrisă chirurgical de reputatul jurnalist timișorean Daniel Dancea, într-o postare pe pagina sa de Facebook:
”Dominic Fritz anunță că „dacă nu este constituțional să desființăm pensiile speciale, atunci USR va propune un referendum pentru modificarea Constituției”.
Iar în timp ce se luptă la București să desființeze pensiile speciale, la Timișoara Fritz se consultă pe legalitatea actelor pe care le emite cu o fostă judecătoare, care s-a pensionat la 51 de ani și care cumulează pensia de 25.000 de lei cu salariul de secretar general al Primăriei Timișoara (peste 10.000 de lei).
Ce nu se prea spune e că legea picată la CCR și pentru care Dominic Fritz vrea să propună un referendum de modificare a Constituției nu se atinge de pensiile alea nesimțite, aflate deja în plată.
Cu alte cuvinte, indiferent de ce decide CCR, beneficiarii anomaliilor care au creat atâta frustrare în societate rămân neatinși, în timp ce ura este canalizată spre magistrații aflați încă în activitate.
Din ce înțeleg eu, legea actuală (aprobată conform cerințelor din PNRR) nu mai permite anomaliile prin care unii au ajuns să ia pensii și de peste 30-35.000 de lei.
Numai că anomaliile deja create rămân valabile, deși ar putea fi stopate, susțin sursele mele, destul de simplu: prin verificarea modului în care au fost calculate pensiile”.

