Drumuri județene modernizate cu bani europeni VIDEO

77

Mai multe drumuri județene din Timiș au fost sau vor fi modernizate cu bani europeni. Astfel, Consiliul Județean Timiș a reușit să obțină finanțare prin Programul Operațional Regional pentru 6 șosele.

Unele lucrări au fost făcute pe bani de la bugetul județean și apoi decontate de POR, altele au contracte de finanțare semnate și urmăzează să intre în șantier. Proiectele care au primit finanțare și pentru care lucrările nu au demarat încă sunt: modernizarea șoselei dintre Peciu Nou – Foeni, extinderea la patru benzi a drumului de Dumbrăvița, până la nodul rutier cu autostrada A1 și modernizarea drumului județean DJ 693, pentru interconectare la A1 (AR) și pod peste Mureș la Pecica județul Arad. Sunt și trei drumuri care au fost reabilitate deja pe fondurile CJ Timiș, dar apoi autoritățile județene au reușit să deconteze cheltuielile prin aceelași program european.

Acestea sunt: DJ 588 Șemlacu Mare – Ferendia, DJ 592D Hitiaș – Bacova și DJ 693B Iohanisfeld (DN58B) – Ivanda.

LĂSAȚI UN MESAJ