„Drumul spre centru” nu mai poartă nici o mască FOTO-VIDEO

47

Joi seara galeria Helios a Uniunii Artiștilor Plastici din centrul orașului a cunoscut un aflux nemaivăzut de iubitori de frumos. De mult timp lucrările adunate pe simeze nu au mai atras atâția curioși.
Măștile nenumărate de pe pereți de fapt nu mai ascund nimic. Totul a devenit transparent. Prin chipurile umane pline de perforații fine se vede sufletul din spatele lor.


Și au avut ce vedea. Cei ce cunosc ascensiunea artistei Lelia Floarea Brânda au putu observa un fenoment deosebit. Dacă majoritea artiștilor plastici incep o ucenicie greoaie în manieră clasică cu linii ce aduc aminte de figurativul academic până reușesc să-și găseasc o proprie cale finisată până la simplitatea abstractului la deplina maturitate aici este un caz ce poate fi descifrat invers.

Cu trei ani în urmă artista a încântat cu tablouri de o impresionantă vigurozitate ce aveau ca motiv de plecare motive ancestrale de tip popular ce erau simplificate și repetate în mod decorativ pentru a-și găsi „Originile”. A fost un debut de o explozivă vivacitate.
Între timp a avut puterea de a avans în sens invers dedicându-se figurativului tridimensional. Adică de pictură abstractă la cel mai lirică concretețe umană. Figura umană este în centru căutărilor sale sculpturale.

Ceramica este docilă în mâinile plasticienei și scoate posibilități inedite din suprapuneri îndrăznețe de materiale peste figura umană simplificată până la androginism. Același chip spune sute de povești, doar prin adăugare de elemente suplimentare ce nu sunt deloc încărcate sau prea multe. Doar o tușă simplă reușește să acceenteze câte o stare.
Această nouă provocare artistică a Leliei Brânda se subsumează unui traseu ce caută și descoperă noi sensuri în cel mai la îndemână model: chipul uman.

Plin de har este chiar numele expoziției „Drumul spre Centru”. În acest caz chiar se adeverește idea mult folosită ce a devenit deja un truism că mai important decît un țel este drumul ce duce la a cel final.

„Smalțul, sidefiul, alăturat filigranului dantelat policrom, ce fac corp comun cu textura fermă a benzilor de pânză, compun un traseu plastic insolit unde culoarea, volumul și textura devin un corpus comun armonios, compact și plin de semnificații.

Argila este arsă ca ipostază a teluricului, simbol al materiei prime, al trupului adamic, trimite spre adânci trasee metafizice. Imaginile caleidoscopice iscusit construite susțin demersul plastic și conceptual al artistei, lucrările invită publicul la adânci reflexii, asemeni unei reverii prin actul creator. Simeza impecabilă atent dozată seduce prin grație, concept și tehnică”, pune o binevenită apropiere între materia lutului și idee, criticul de artă Gabriel Kelemen ce a girat cu parte teoretică partea concretă a tălmăcirii sculpturilor.

„În munca mea cu mine, am încercat să înțeleg măștile și să mă eliberez de straturile care apar între mine și lume. Acesta este drumul spre centru, unul de armonizare și oarecum o demascare. Cum fiecare mască de lut trebuie arsă, fiecare ardere este o despărțire simbolică de ceea ce stă în calea stării de pace. Pe de altă parte în contrast cu aceste măști din lut, sunt cele de dantelă, delicate, ușoare, făcute cu gândul la figura luminoasă a mamei. Asta am încercat să redau eu în aceste creații”, își de„mască” lucrările și face o motivare a demersul artistic Lelia Brânda.

LĂSAȚI UN MESAJ