Drepturile bicicliștilor din Timișoara, susținute politic

204

Transportul cât mai verde, fără poluare, fără ambuteiaje, fără consum de nervi este visul oricărui om blocat în trafic. Există un astfel de transport alternativ cu costuri minimale și efecte benefice asupra tonusului și asupra condiției fizice generale. Prin forțe proprii și pe propriile pedale se poate rezolva o bună parte a neajunsurilor unui transport civilizat pe distanțe scurte și medii. Bicicleta poate fi la indemâna oricui. Infrastructura nu este încă la standarde comunitare, dar, prin bunăvoință și orgolii înfrânate, s-ar putea rezolva multe. Chiar și măsurile legislative se mai pot corecta acolo unde nu funcționează. Câțiva politicieni au găsit unele soluții ce ar trebui implementate.

Grupul de consilieri locali ai PSD din Consiliul Local Timișoara a depus la Cabinetul Primarului o Interpelare cu privire la introducerea unui orar pentru circulaţia mijloacelor de locomoţie în zonele pietonale.

În urmă cu 2 luni, mai exact în 4 iulie, Consiliul Local al Municipiului Timişoara a aprobat Hotărârea Consiliului Local 266/04.07.2017 privind modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, cu modificările şi completările ulterioare.

Modificarea conţinea un punct privind interzicerea folosirii pe străzile şi pieţele din zona centrală, destinate promenadei, a circulaţiei bicicletelor, tricicletelor şi a tuturor mijloacelor de locomoţie, cu excepţia cărucioarelor pentru copii şi a celor destinate persoanelor cu dizabilităţi.

“De atunci am considerat că această hotărâre este incompletă şi, parţial injustă, de aceea am fost şi unul dintre consilierii locali care s-au abţinut de la vot. Consider că este absolut necesar ca în Timişoara să încurajăm pe cât posibil mijloacele de transport alternative, ecologice, foarte des întâlnite şi folosite în toate marile oraşe din Europa.
Pentru a încuraja folosirea acestor mijloace de transport, propun un amendament care să conţină un orar în care să fie permise circulaţia bicicletelor”, este de părere consilierul local PSD, Dan Idolu.

Pentru a nu pune în pericol pietonii care circulă în zona centrală (deoarece acesta a fost argumentul principal când a fost luată decizia pentru interzicerea completă a acestor mijloace de transport), grupul de consilieri locali ai PSD consideră oportun ca în perioada 1 octombrie – 31 martie, orele în care să fie permisă circulaţia bicicletelor să fie 20:00-07:00, iar pe timp de vară – în perioada 1 aprilie – 30 septembrie, orele permise să fie 21:00-07:00.

“Interpelarea a primit un aviz negativ din partea primarului Nicolae Robu, ceea ce demonstrează reaua-credință a edilului, deoarece la momentul interzicerii circulației bicicletelor în zona pietonală, argumentul folosit de primarul Timișoarei a fost aglomerația din zonă, motiv pentru care am și propus un orar nocturn. Refuzul primarului Timișoarei arată nepăsarea față de bicicliști și față de solicitările legitime ale unor cetățeni”, spune liderul Grupului de consilieri locali ai PSD Timișoara, Dan Idolu.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui acid Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.