Drepturi, libertăți și COVID-19

374

De câteva zile, Timișoara se confruntă cu existența câtorva cazuri (confirmate) de infecție cu deja temutul coronavirus. În alte orașe ale României, inclusiv în Municipiul București, au fost de asemenea identificate persoane infectate cu același agent patogen. Pe acest fond, al perspectivei unei epidemii, Statul este îndreptățit să ia măsuri de combatere și, până la urmă, de securizare a populației. Între aceste măsuri, se pot regăsi izolarea la domiciliu (eufemistic numită auto-izolare), restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație (în țară și/sau în străinătate), a dreptului la instrucție și educație, a dreptului la muncă, dar și așa-numita carantinare, care se traduce în supunerea persoanei care a răspuns pozitiv la testul pentru stabilirea infecției cu coronavirus la o măsură privativă de libertate, într-un stabiliment sanitar, în regim strict de izolare și supraveghere, până la completa sa vindecare ori până la producerea decesului celui în cauză. Cinică situație, dure măsuri, dar altfel nu se poate.

Subiectul afecțiunii virale, care inundă astăzi mediile on-line, precum și canalele de radio și de televiziune, pune o foarte serioasă problemă de drept: aceea a restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, în scopul conservării sănătății colective, parte componentă a ordinii publice. Mai toate măsurile restrictive ori privative la adresa drepturilor sau a libertăților mai sus menționate sunt și pot fi dispuse prin acte administrative, și nu neapărat prin decizii legislative. Aceste acte administrative sunt emise în și pentru situații excepționale. Scopul lor este acela de a conserva ori apăra sănătatea publică. Aceasta nu este numai o componentă a ordinii publice, ci și a interesului public. Într-adevăr, art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea cu nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare (M. Of. nr. 1154/7 decembrie 2004), stabilește faptul că interesul public este acel interes care vizează, printre altele, ordinea de drept, garantarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor (între care se găsește și dreptul constituțional la sănătate), satisfacerea nevoilor comunitare (respectiv la conservarea sănătății colective), dar și realizarea competenței autorităților publice (îndeosebi a acelor autorități cu prerogative în materia apărării sănătății individuale și colective). Între valorile ordinii publice, astfel cum au fost acestea stabilite în literatura clasică a dreptului public francez, se regăsește și aceea a conservării sănătății publice, element care, alături de siguranța și liniștea publică, reprezintă premisele majore ale prezervării păcii sociale. Nu poate fi imaginată o societate prosperă și sigură în afara ideii de sănătate colectivă (majoritară). Dacă și în măsura în care, prin absurd, coronavirusul ar îmbolnăvi majoritatea locuitorilor acestei țări, cel mai probabil, întreaga societate ar fi cuprinsă de haos. Altfel spus, măsurile de restrângere a unor drepturi și libertăți în persoana celor care au avut neșansa de a se găsi într-o zonă intens afectată de coronavirus sau de a intra în contact cu o persoană infectată este un gest decizional perfect compatibil cu rigorile statului de drept. Justificarea este simplu de explicat: restrângerea unor drepturi și libertăți individuale este acceptabilă dacă o astfel de măsură este luată în scopul apărării unor drepturi sau libertăți colective ori a unor interese publice (comunitare). Actele administrative prin care sunt dispuse astfel de măsuri nu pot fi suspendate pe cale judecătorească [lucru anume prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea cu nr. 554/2004], însă pot face obiectul unor acțiuni în anulare (pentru ipoteza în care sunt emise de autorități publice care nu aveau competența de a le emite ori pentru situația în care restrâng disproporționat drepturi și libertăți individuale) și pot face loc unor acțiuni judiciare în despăgubirea celor care au fost prejudiciați drept consecință a emiterii sau a executării lor.

Dincolo de împrejurările mai sus descrise, nu trebuie omis nici faptul că o eventuală epidemie de gripă determinată de coronavirus îl îndreptățește pe Președintele României să declare starea de urgență, în condițiile art. 1, 3 și 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare (M. Of. nr. 22/21 ianuarie 1999). Art. 1 din actul normativ mai înainte menționat stabilește faptul că starea de urgență privește o situație de criză, ce impune „măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa (…) securității naționale (…) ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre”. Art. 3 din cuprinsul aceleiași Ordonanțe mai sus menționate stabilește că „starea de urgență reprezintă ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale, care se instituie în următoarele situații: a) existența unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională (…); b) iminența producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre”. Ei bine, epidemia (parte a unei pandemii) de gripă, indusă de proliferarea coronavirusului, la nivelul unor mari și foarte mari comunități, reprezintă, în termenii Ordonanței de urgență cu nr. 1/1999, în egală măsură, un pericol grav pentru securitatea națională, un dezastru, o calamitate, în fața căreia Statul, prin autoritățile sale competente, poate și trebuie să reacționeze într-o manieră categorică. Pentru că situațiile excepționale reclamă măsuri excepționale. Astfel stând lucrurile, îi îndemn pe concetățenii mei să încerce să înțeleagă gravitatea situației cu care noi toți ne confruntăm și să se obișnuiască cu ideea că, pentru prezervarea siguranței publice, este necesar să renunțe — temporar și proporțional cu gravitatea și amploarea fenomenului infecțios — la plenitudinea drepturilor și a libertăților cu care, de circa 30 de ani, au învățat să trăiască și de care, de tot atâta timp, se bucură.

LĂSAȚI UN MESAJ