Drama unui cuplu tânăr. Marius şi Teodora au fost găsiţi morţi în casă

187

Imagini dramatice filmate, în această dimineaţă, pe strada Islaz din Târgu Jiu, acolo unde doi tineri iubiţi au fost găsiţi morţi într-o casă, intoxicaţi cu monoxid de carbon.

Cei doi tineri iubiţi au fost găsiţi morţi de mama fetei de 18 ani. Teodora Cosmina se afla pe pat, în timp ce iubitul ei, Marius Iulian, de numai 20 de ani, zăcea fără suflare în baie. Vecinii spun că nu i-au mai văzut pe cei tineri de două zile, când au făcut focul la sobă şi a ieşit mult fum. Atunci, proprietara le-ar fi spus celor doi să nu mai facă focul până când nu repară soba pe lemne, pentru că este posibil să aibă probleme.

Imediat ce a făcut cumplita descoperire, mama Teodorei a sunat la 112. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu şi două echipaje SAJ care au constatat că într-una dintre încăperile locuinţei se aflau două persoane (una de sex feminin – 18 ani si una de sex masculin – 20 ani) care nu prezentau semne vitale.

Din păcate, toate eforturile echipajelor de intervenţie de a-i salva pe tineri au fost în zadar, medicii sosiţi la fata locului declarând decesul. Cei doi erau logodiţi şi urmau să se căsătorească, după ce Teodora termina şcoala.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ