Drama unei tinere femei căreia i-a dispărut fiica !

1938
O femeie din Aiud, judeţul Alba, trăieşte o adevărată tragedie. Anamaria Marossy locuieşte în Egipt şi nu mai ştie nimic, de aproape un an, de fetiţa ei. Potrivit femeii, micuța a fost răpită de tatăl ei egiptean în luna iunie 2016 şi nu mai este lăsată să îşi vadă propria mamă.

Anamaria Marossy, o aiudeancă în vârstă de 37 de ani care trăiește în Egipt, s-a adresat în nenumărate rânduri poliţiei din oraşul Kafr EL Dawar, dar autorităţile nu fac nimic pentru a o găsi pe fetiţă. Femeia s-a căsătorit cu cetăţeanul egiptean Yasser Abdel Maguid Awadalla în 2010, căsătorie care a avut loc în incinta Ambasadei României de la Roma, Italia. În urma căsătoriei a rezultat o fetiță, Fatima Awadalla, acum în vârstă de 5 ani.

În urmă cu doi ani, cei trei au plecat în Egipt pentru o scurtă vacanţă. Excursia s-a transformat în şedere definitivă în oraşul Kafr EL Dawar. De atunci a început coşmarul româncei. Copila şi soţia ar fi fost obligate să suporte numeroase violenţe fizice şi verbale, care le-ar fi afectat atât fizic, cât şi psihic. Anamaria a decis să îşi ia fetiţa şi să părăsească Egiptul.

Însă tatăl şi-a luat prin forţă fetiţa, la sfârşitul lunii iunie 2016, i-ar fi furat telefonul şi documentele soţiei şi a dat-o afară din casă. Mama a făcut nenumărate plângeri către autorităţile egiptene, în urma cărora a primit dreptul să stea în apartamentul pe care l-a cumpărat împreună cu soţul său, în urma unui credit bancar făcut de mama româncei în Italia.

Din iunie 2016 şi până astăzi, Anamaria locuieşte singură în acel apartament, fără să ştie ceva de copilul ei. După zeci de drumuri la autorităţi a obţinut o hotărâre prin care Parchetul Suprem din Cairo îi incredinţează custodia fetiţei. De asemenea, autorităţile egiptene au emis un document în limba arabă care certifică faptul că minora este cetăţean român.

Deşi nu munceşte, femeia nu vrea să părăsească Egiptul până nu va reuşi să îşi recupereze copilul. Pentru susţinerea mamei şi a copilului există şi o petiţie online denumită „Alături de Maria şi Fatima”, scrie adevărul.ro.

”Este un caz tipic şi frecvent pentru zonă, un caz în care tatăl este egiptean, iar mama este româncă. Tatăl are drepturi excesive, duse la extrem acolo, în societate (inclusiv asupra copilului), mama este forţată să se despartă de fetiţă, fără a mai avea acces la ea. Chiar dacă dreptatea şi dovezile sunt de partea mamei, se pare că aceasta este nevoită să se supună unei proceduri legale lungi şi anevoioase, care adânceşte pe zi ce trece starea de teamă şi spaimă legată de securitate şi integritatea minorei. Mama încearcă pe toate căile să afle informaţii de fiica ei şi nu reuşeşte, deoarece tatăl egiptean refuză să colaboreze şi neagă faptul că minora se află la el”, se afirmă în petiţie.

Femeia este ajutată în demersurile sale de familie, care o susţine financiar. O verişoară a mamei, Monalisa Băjenaru, a transmis în 2016 scrisori către autorităţi din România şi Egipt pentru a grăbi procedurile şi pentru a o readuce pe fetiţă lângă mama sa:

„În 2010 a fost căsătorită cu cetăţeanul egiptean, Yasser Abdel Maguid Awadalla. Împreună au o fiică de 4 ani, Fatima Awadalla. Acum doi ani au mers împreună într-o scurtă vacanţă în Egipt, o sărbătoare care a devenit reşedinţă permanentă în oraşul Kafr El Dawar. După ce s-au mutat în Egipt, comportamentul soţului s-a schimbat radical, soţia şi fiica sa fiind agresate fizic şi verbal, violenţe care le-a afectat fizic şi mental; Din cauza acestei maltratări, verişoara mea, cetăţean român, a decis să părăsească Egiptul cu fiica sa. Această decizie l-a determinat pe soţul ei să o răpească pe fetiţă în 28 iunie 2016, să fure toate documentele mamei şi să o scoată din casă. De atunci până în prezent, mama nu are informaţii despre copilul ei, nu ştie unde locuieşte, în ce condiţii trăieşte şi în ce stare fizică este. Doamna Anamaria Marossy a făcut numeroase plângeri la poliţie şi a primit o decizie pronunţată de Parchetul Suprem din Cairo, prin care i-a fost încredinţată custodia fiicei sale. De asemenea, din România s-au făcut mai multe solicitări prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe. Acest caz este, de asemenea, raportat de Ambasada României la Cairo, fără niciun rezultat; Menţionez că la 12.09.2016, personal am fost la Ambasada Egiptului la Bucureşti, unde am prezentat toate documentele pe care le-am obţinut diplomaţilor egipteni, am raportat toate abuzurile comise de poliţia Kafr El Dawar, care a refuzat să pună în aplicare deciziile în mod nejustificat. Le-am solicitat să susţină pe canalele diplomatice soluţionarea acestui caz cât de repede este posibil”, a scris aceasta.

sursă: alba24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ