Drama unei fetițe. Nu are mamă și e umilită la grădiniță – ”Tot tu plângi? Îți dau vreo câteva de nu te vezi”

746

Înjurături, jigniri şi umilinţe, asta au îndurat nişte copii de 4 ani chiar de la educatoarea lor. Printre ei și o fetiță rămasă orfană de mamă.

S-a întâmplat la o grădiniţă din Bucureşti, unde violența a fost la ordinea zilei, până când un părinte a ascuns în hăinuţa celui mic un reportofon şi a dezvăluit ce se petrece în sala de clasă.

Din păcate, nu este un caz izolat. La o grădiniţă din Braşov, o altă educatoare a fost sancţionata, după ce a lovit şi închis într-o debara un băieţel. Sancţiunile din sistem sunt prea blânde, iar evaluările cadrelor didactice prea rare, spun specialiştii din domeniu.

Educatoare: “Taci odată din gură că numai gura ta se aude! Iară vorbeşti ca ţaţele? Ieşi afară de-acolo! Râzi că proasta întruna că aşa te duce capul ăla sec pe tine. Suntem la masă, fată, nu mai vorbeşti neîntrebată ca zăpăcita! Pune mâna şi mănâncă, că-ţi dau vreo câteva acuma de nu te vezi. Tot tu plângi? Du-te acolo la locul tău şi cântă cu copiii.”

Aceasta e atmosfera în care ia masa de prânz grupa mijlocie a grădiniţei Dumbrava Minunilor din Bucureşti. Înregistrările în care se aude discursul dascălului Venera Tecar au fost făcute de tatăl unui copil, care i-a anunţat apoi ceilalţi părinţi.

Marian Sandu: ″N-am putut să le ascult de la cap la coadă… m-au lăsat mut! Am zis că e imposibil aşa ceva. Cu tot felul de jigniri care nu trebuie spuse unor copii de patru ani.”

Iată cum a avut loc o activitate educativă, acum câteva zile.

Educatoare: “De-abia te mişti. Pune mâna şi colorează şi lasă plânsul! Codaşii, codaşii! Şi codaşii de la masa asta!”
Educatoare: “La ce ne ajută degetele?”
Copil: “Să ne jucăm!”
Educatoare: “Taci odată! Cu ce mănânci, cu picioarele? Atâta de blegi… ca mămăligile! Alexia, ce dracu cauţi aicea, că-ţi dau vreo două, nesimţito… Ia de-aici!”

Un nume care apare des în înregistrările audio făcute de părinţi la grădiniţă celor mai frumoşi şi isteţi copii, aşa cum scrie pe banner, este al unei fetiţe orfane de mamă. Gândiţi-vă ce urme poate lăsa în psihicul şi sufletul unui asemenea copil felul cum i se adresează tocmai educatoarea, care ar trebui să joace rolul de mamă cât timp e la grădiniţă.

Vorbim de o familie care nu îşi permite să o ia din acest mediu şi să o ducă în altă parte. Întrebarea e ce face sistemul pentru a rezolva prompt asemenea situaţii.

Marian Sandu: ”Şi ceilalţi părinţi sunt la fel de revoltaţi ca şi mine. Am făcut o petiţie şi am dus-o la doamna directoare.”

Consiliul grădiniţei a decis să o înlocuiască pe educatoare de la grupa mică.

Iuliana Radu, reprezentantul grădiniței: “Doamna Tecar nu a mai intrat la grupă până se va finaliza cercetarea disciplinară a doamnei.”

Educatoarea este în vârstă, aşa că cea mai gravă urmare a anchetei ar fi pensionarea anticipată. În cazuri similare, directorii şcolilor au dispus fie scăderea salariului cu 10 la sută pentru câteva luni, fie o mustrare. La o grădiniţă din Braşov, o educatoare a recunoscut că a închis în dulap un copil. Pentru acest gest a primit un avertisment scris.

Delia Chivarean, inspector școlar: “Era debutanta, ne-a anunţat azi că îşi dă demisia.”

Un proiect depus la Camera Deputaţilor propune ca părinţii să poată cere o evaluare medicală completă a profesorilor, în caz că există semnale de alarmă privind aptitudinile la catedră.

sursa – stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.