7.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Dramă teribilă pe o șosea din Banat. Ce-a pățit tatăl care își aducea copilul decedat, acasă

Întâmplare zguduitoare pe șoseaua de centură a municipiului Lugoj, unde mai multe echipaje de salvare au fost solicitate să intervină pentru a salva viața unui bărbat.

Omul, în vârstă de 66 de ani, cetățean bulgar, se află într-un autoturism ce făcea parte dintr-un convoi funerar și care transporta sicriul fiului în vârstă de 35 de ani, decedat în străînătate.

Bărbatul le-a spus apropiaților că se simte rău, pe șoseaua de centură a Lugojului, astfel că mașinile au fost trase pe dreapta așteptând echipajele de salvare.

Până la apariția ambulanței, câțiva studenți la medicină, aflați în trafic, i-au acordat omului primul ajutor, iar manevrele de resuscitare au continuat atât în salvare, cât și la spital.

Din păcate, medicii au trebuit să constate decesul, după aproape patru ore de eforturi de a-l menține în viață.

Apropiații bărbatului susțin că, posibil, drumul lung, dar și necazul l-au doborât, iar inima i-a cedat, cel mai probabil in urmă unui infarct.

Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști și dus la morgă spitalului din Lugoj unde urmează să se stabilească din ce cauza a murit bărbatul.

Sursa: https://lugojinfo.ro/eveniment/7074-drama-pe-soseaua-de-centura-un-barbat-care-isi-ducea-acasa-fiul-decedat-a-murit-la-marginea-lugojului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :