7.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Două societăți din București și Caransebeș, sancționate cu 80.000 lei pentru că au acumulat cantități mari de deșeuri pe terenurile deținute pe Bdul Eroilor de la Tisa și pe Calea Urseni

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului monitorizează și iau măsuri, în permanență, în cazul persoanelor fizice și juridice care depozitează deșeuri pe domeniul public, dar și privat, formând rampe clandestine de deșeuri, adevărate surse de poluare.

Un astfel de caz este cel al unei societăți din București, care deține terenul de pe Bdul Eroilor de la Tisa (fosta platforma Guban) și care nu a luat măsuri de salubrizare, pe teren și în clădirile dezafectate fiind acumulată o cantitate mare de deșeuri.

Astfel, societatea a fost sancționată cu 40.000 de lei conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Cu aceeași sumă a fost sancționată și o societate din Caransebeș, care deține un teren de peste 48.000 mp pe Calea Urseni și pe care s-a constatat acumularea unei cantități mari de deșeuri provenite din construcții, amenajări interioare și alte deșeuri amestecate, fapt care reprezintă un real risc pentru sănătatea locuitorilor din zonă.

În ambele situații s-a stabilit și termenul de 10 zile pentru salubrizarea și predarea deșeurilor către un agent economic autorizat.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat un număr de 227 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 460.000 lei celor care nu au respectat legislația referitoare la abandonarea de deșeuri și protecția mediului.

Acțiunile de verificare a acestor aspecte vor continua și în perioada următoare.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :