Două eleve au ajuns la spital, după ce într-o școală s-ar fi pulverizat spray lacrimogen

170

Două eleve de 15 ani au ajuns, astăzi, la spital, după ce în școala în care învață s-ar fi pulverizat spray lacrimogen. Polițiștii au deschis un dosar penal, după ce au fost sesizați de incident de reprezentanții Inspectoratului Școlar, relatează Mediafax.

Potrivit IPJ Teleorman, polițiștii au fost sesizați de reprezentanții Inspectoratului Școlar că două eleve de la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Alexandria au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce, în pauza de la prânz, pe holul unității de învățământ ar fi fost pulverizate substanțe iritant-lacrimogene. Polițiștii au ajuns la fața locului, dar nu au găsit urme ale gazului lacrimogen.
Purtătorul de cuvânt a IPJ Teleorman, Dana Pășu, susține că se continuă cercetările în acest caz și că se încearcă descoperirea presupusului făptaș. „Vorbim despre două eleve în vârstă de 15 ani, care au ajuns astăzi (marți- n.r.) la spital, prezentând simptomele unei intoxicări cu substanțe iritante. Nu se cunosc în acest moment împrejurările exacte, abia mâine vom vorbi din nou cu elevele”, a declarat Dana Pășu corespondentului MEDIAFAX.
Conducerea școlii susține că vor fi analizate imaginile de pe camerele de supraveghere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.