Două echipe norocoase vor pleca la Edinburgh! Foto-Video

97

Marți după amiază, a avut loc un eveniment mult așteptat de tinerii implicați într-un concurs de idei deosebite.

La noi în oraș, la sediul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, ce de altfel este și partenerul oficial în România al programului ClimateKIC, a avut loc jurizarea finală a celor ce au acces în această etapă onorantă. Finala națională a competiției de idei ClimateLaunchPad avut loc chiar aici la noi în oraș, ca urmare a implicării în edițiile trecute.
Dezbaterile juriului deosebit de exigent au fost aprinse și departajarea a fost extrem de dificilă.

În cadrul finalei, opt echipe și-au prezentat ideile inovatoare de business și au concurat pentru a obține un loc în cadrul finalei internaționale ce în acest an se va ține în Scoția.
După selectarea celor mai bune idei sustenabile și realiste, echipele au participat la un bootcamp intensiv susținut de lectori internaționali avizați ClimateLaunchpad, care s-a desfășurat la Timișoara, la sediul CCIA Timiș, în perioada 2-3 iulie 2018. Anul acesta, au intrat în competiție peste 45 de țări din întreaga lume.

Finala europeană se va organiza la Edinburgh (Scoția), iar top 3 idei naționale vor avea posibilitatea să-și prezinte conceptul la nivel internațional și să intre astfel în competiția pentru câștigarea unei prime investiții în business-ul lor: 10.000 euro locul I, 5.000 euro locul II și 2.500 euro locul III.

Misiunea competiției este aceea de a atrage potențialul de tehnologii inovative din Europa și de a crea oportunități pentru inovatori în vederea atenuării efectelor schimbărilor climatice.
Scopul este accelerarea inovațiilor care conduc la un viitor cu emisii scăzute de dioxid de carbon.
Coordonatoarea manifestării CLIMATE KIC / CCIAT, Cristina Bădulescu, a anunțat finaliștii, ca la o decernare de premii Oscar.

Bucuria imensă a fost împărțită de echipa AirPi Monitoring System situată pe locul întâi și echipa Reactive Boards pe locul doi. Ele vor pleca la competiția mondială să se măsoare cu cei mai performanți tineri din întreaga lume. Din păcate, locul trei nu s-a decernat din motive de retragere din competiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.