2.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Două accidente în 20 de minute, în aceeași localitate din Banat

Două accidente rutiere au avut loc, în decurs de 20 de minute, în Caransebeș. Acestea s-au soldat cu vătămarea corporală ușoară a 3 persoane, dintre care 2 minori.

În primul caz, un bărbat de 66 de ani, în timp ce se afla la volanul unui microbuz și efectua manevra de mers înapoi, a acroșat și rănit ușor un copil de 11 ani, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă.

În cel de-al doilea caz, în timp ce o femeie de 52 de ani conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui bărbat de 68 de ani care ținea în brațe un minor de 2 ani, angajati în traversarea străzii pe marcajul de trecere pentru pietoni. Din accident a rezultat rănirea ușoară a bărbatului și a copilului.

Cele 3 persoane rănite în accidente au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.

Alte subiecte :

Citește și :