Dosar penal pentru un timișorean care a susținut că Spitalul de Boli Infecțioase este gol VIDEO

163

Un bărBat din Timișoara este cercetat penal după ce apostat pe Facebook un filmuleț prin care susține că Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara este gol. În imagini se vede că bărbatul nici măcar nu intră în spital. Filmează doar în curte și susține că nu e niciun pacient COVID în unitatea sanitară.

Mai mult, acesta spune că ambulanțele stau, deși sunt cel puțin patru în curte. Omul nu știe că spitalul nu are ambulanțe și că dacă acestea „ar sta”, ar staționa la Serviciul de Ambulanță Timiș. Mai mult, la intrarea în unitate sunt mai multe persoane care așteaptă, totuși, realizatorul filmării susține că nu e nimeni.

„Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public pe o platformă de socializare, în care un bărbat afirmă faptul că, s-ar afla la o unitate spitalicească din municipiul Timisoara, iar toate informațiile prezentate de autorități cu privire la aglomerarea spitalului respectiv cu pacienți confirmați pozitiv cu infecția virusului SARS COV-2 ar fi false, polițiștii din cadrul Sectiei 1 Poliție Urbană Timișoara s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infractiunii de comunicare sau răspândire, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională, fiind întocmit un dosar penal în care se fac cercetări în vederea clarificări situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis IPJ Timiș.

VIDEO, AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.