20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Dosar penal pentru un tânăr care a plecat la cumpărături de Crăciun fără bani în buzunar

Un tânăr de 21 de ani este cercetat de poliţişti, după ce ar fi fost surprins de agenţii de pază a unui centru comercial în timp ce sustrăgea bunuri. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt.

Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara efectuează cercetări faţă de un tânăr de 21 de ani, bănuit de furt din societate comercială.

În 13 decembrie, cel în cauză a fost reţinut de agenţii de pază a unei societăţi comerciale, după ce ar fi trecut de casa de marcat având asupra sa mai multe articole vestimentare, a căror valoare nu a fost achitată.

Prejudiciul în valoare de peste 650 de lei a fost recuperat de poliţişti, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţii comerciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.

Alte subiecte :

Nica și cu Tabără, dați afară, practic, din PNL Timiș, au ajuns la mâna lui Fritz!

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Citește și :