Domnule Președinte Iohannis, încercați să depășiți momentul „One Way Ticket”!

877

A încetat starea de urgență și a fost instituită starea de alertă. Guvernanții au avut o atitudine de student restanțier, ajuns în pragul disperării, anunțând Națiunea despre instituirea stării de alertă și în legătură cu măsurile corespunzătoare noului regim juridic sub care era plasată România, cu mai puțin de o oră înainte de încetarea stării de urgență. Mai bine mai târziu, decât niciodată! Oricum, pe tot parcursul stării de urgență, mai toate măsurile dispuse de către aceiași guvernanți erau aduse la cunoștința publicului, aproape întotdeauna, după ora 23, ceea ce îți dădea senzația că, pentru cei care vremelnic exercită actul guvernamental, Țara și problemele ei intră la capitolul „printre altele” sau „în cele din urmă”. Dar nu despre asta vreau să scriu.

Ceea ce m-a frapat a fost atitudinea dlui Președinte Iohannis, al cărui discurs, prin care ne anunța că urmează să fie ridicată starea de urgență, m-a frapat. Domnia Sa pendula între un tată sfătos și o mamă amenințătoare, spunându-ne, în esență, că dacă noi, Poporul, nu suntem cuminți, dumnealui nu va pregeta să reinstituie starea de urgență, ceea ce, desigur, ne va plasa, din nou, sub un regim al restrângerii considerabile a drepturilor și a libertăților noastre. Mai apoi, la limita rigorii constituționale, Guvernul a instituit starea de alertă, într-o formă care aducea aminte de proaspăt încheiata stare de urgență. Suntem, astfel, în prezența unui caz clar de simulație în dreptul constituțional. Temându-se de reinstituirea pentru a treia oară a stării de urgență, ceea ce ar fi putut să-i coste pe liberali din punct de vedere electoral, Președintele Iohannis a preferat să se debaraseze de problema epidemiei cu care ne confruntăm aruncând-o în curtea Guvernului, care a instituit noua stare de alertă. Iar acesta a făcut-o uitând de poziția fermă a Curții noastre Constituționale, care a stabilit cu claritate faptul că, în starea de alertă, nu poate fi restrâns exercițiul drepturilor și al libertăților fundamentale, întrucât Constituția României leagă instrumental această restrângere numai de stările excepționale menționate în mod expres în conținutul ei: starea de urgență și starea de asediu. Iar starea de alertă — aceasta cu care guvernanții noștri vor să ne amețească — nu este prevăzută în Constituție. În realitate și contrar lucrurilor de care guvernanții noștri vor să ne convingă, starea de alertă nu este o stare excepțională în sens constituțional, ci este mai degrabă o stare specială în care — în timpul dreptului stării normale, când toate libertățile noastre pot fi exercitate, în principiu, la maximă amplitudine — sunt plasate autoritățile publice cu competențe în sfera serviciilor de apărare și de protejare a persoanelor, inclusiv a sănătății lor sau a bunurilor acestora ori a bunurilor aparținând proprietății publice. Atașând restrângeri de drepturi și de libertăți acestei nou instituite stări de alertă, Guvernul și Președintele României au intrat într-o nepermisă relație de complicitate, în detrimentul drepturilor și a libertăților noastre. Președintele a simulat, cu complicitatea Guvernului, care i-a livrat starea de alertă de care cel dintâi avea nevoie, pentru că pur și simplu lașitatea acestuia l-a împiedicat să reinstituie pentru a treia oară starea de urgență. La rândul său, instituind starea de alertă, Guvernul a avut în minte ideea că, în felul acesta, îi servește Președintelui starea de urgență de care acesta simțea că încă mai are nevoie.

Dincolo însă de acest joc periculos desfășurat între cei doi capi ai Executivului, care s-a bazat pe frica concetățenilor mei și care servește unor interese politice și economice străine de cele ale Națiunii mele, aș vrea să-l rog pe Președintele României câteva lucruri: Nu ne mai dădăciți, Stimate Domn, nu ne mai certați, nu ne mai amenințați și, mai ales, renunțați la retorica de tipul „One Way Ticket”! Această măreață Națiune europeană a mai trecut prin încercări chiar mai grele decât cea provocată de această epidemie. Și a trecut peste ele mai întărită, mai unită și, mai ales, mai conștientă de nenorocul cu care a fost înzestrată, de a fi condusă de politicieni incapabili, indolenți sau vicleni. Stimate Domnule Președinte, Românii vor să se întoarcă la viața lor de dinainte de COVID-19, vor să muncească, vor să aibă de unde plăti taxe și impozite acestui Stat care, în ultimele două luni, a devenit obsedat de măști, mănuși și teste, pe care le achiziționează de la tot felul de agenți economici, în spatele cărora stau personaje pestilențiale, mai mult sau mai puțin implicate politic. Nu mai veniți cu mesaje înspăimântătoare! Nu mai spuneți Românilor că, din toamnă, vor fi loviți de un nou val epidemic, că vor trebui să se întoarcă la regimul de autoizolare sau de carantinare și că această situație e un fel de rezultat al unei sorți potrivnice, pe care sunt nevoiți să o accepte, cu resemnare, pentru că altfel nu se poate! Ba se poate! Să știți, Domnule Președinte, că solidaritatea celor tineri cu cei vârstnici nu se manifestă numai păstrând enervanta distanțare socială. Ea se manifestă în primul rând prin munca pe care cei în putere trebuie să o presteze pentru ca bugetele publice să fie alimentate și, prin urmare, capabile să plătească pensii celor bătrâni și indemnizații celor aflați în imposibilitatea de a munci, din motive ce țin de vârsta sau de sănătatea lor. Foamea ucide chiar mai brutal decât gripa. Îi ucide, deopotrivă, pe tineri, dar și pe bătrâni, pe copii, dar și pe adulți, pe cei sănătoși, dar și pe cei bolnavi. Prin urmare, foamea nu e selectivă, așa cum coronavirusul pare să fie. Foamea e umilitoare, îi urâțește pe oameni, le dizolvă caracterul și le spulberă răbdarea. Foamea alimentează ideea de revoltă, ba chiar pe cea de revoluție. O gloată înfometată e întotdeauna mai periculoasă decât un grup de petrecăreți care, la testare, au ieșit pozitivi la COVID.

Vă îndemn, Stimate Domnule Președinte, să întoarceți garnitura mesajului și, implicit, pe cea a deciziei politice. Întoarceți-i pe Români în școli, în corporații, în întreprinderi, în instituții, în sălile de spectacole, pe stadioane, în restaurante, în vacanțe! Întoarceți-i la Viață! Numai așa veți avea de câștigat. Pentru că dragostea Poporului pentru un lider politic este direct proporțională cu cantitatea și calitatea banilor pe care fiecare poporan îi are în propriul buzunar sau prin propriile conturi. Sănătoși tun, dar lipsiți de mijloace de subzistență, Românii vă vor urî și vor detesta, în egală măsură, și partidul din care spuneți că emanați.

LĂSAȚI UN MESAJ