8.1 C
Timișoara
vineri 13 februarie 2026

Dominic Fritz sau când trecutul te ajunge din urmă…

Afacerea e arhicunoscută și are ca tâlc principal faptul că prostirea în față posedă nefericitul cusur că nu ține, îndeobște, un secol, așa cum și-au închipuit „eroii” acestei învârteli imobiliare deloc neînsemnate.

Așa se face că, la nici trei zile după ce a ajuns primar (câtă grabă, totuși!), Dominic Fritz i-a făcut hatârul celui ce l-a împrumutat în campania electorală cu o sumă de bani și i-a trecut prin Consiliul Local un referat de modificare a unui PUZ. Documentația tehnică pentru beneficiarul acestui PUZ a fost realizată de către firma lui Răzvan Negrișanu, consilier local USR, taman omul de bine, userist serios, ce nu l-a lăsat la greu, adică fără bani de campanie, pe amicul Fritz.

De aici a pornit toată tărășenia, Agenția Națională de Integritate sesizându-se mai apoi (în fapt, fiind sesizată de alții) și luându-l în cătare pe onorabilul domn primar. Care, pe atunci, dar și azi — doar că, în prezent, Fritz are, vedem bine, motive personale să o facă — acuza întruna Justiția și nu mai obosea vorbind de „penalii din funcții publice” și de „mafia PSD-PNL, aceeași mizerie”.

Nu-i vorbă, aveau și useriștii destulă îndreptățire să-i catalogheze pe mulți din partidele amintite astfel, numai că, între timp, băieții neprihăniți din USR au ajuns, destui dintre ei, în aceeași „ligă”.

Anii au trecut, mulți și luminoși pentru băiatul ambițios, parașutat prin Timișoara pe la începutul anilor ’2000, iar el a tot crescut, încât a ajuns, conform planului pe unitate, președintele USR. Planul urma să continue cu punerea lui „în adormire”, la păstrare, pentru cea mai înaltă funcție în stat, la o adică. Asta însemnând, firește, ca scenariul „Nicușor pentru încă un mandat” să nu mai fie fezabil în 2028.

Acum, din Dominic Fritz riscă să nu mai rămână decât poleiala de odinioară, pe când, și el, și alții, plus „umbrele” de la butoane visau la Palatul de Cleștar al Puterii Absolute. Semn că, până și într-o țară stranie ca România, nu există scenarii perfecte, la fel că nici clasa politică și nici măcar atotputernicele servicii nu au o baghetă magică prin care să le iasă absolut totul.

Pentru Fritz și cariera sa politică începe cu adevărat numărătoarea inversă, iar primii care-i vor trage curând preșul de sub picioare vor fi taman băieții din USR. Aceia care l-au proptit în fruntea partidului ca pansament la propria lor supraviețuire politică. Adică veșnicii păpușari useriști: Ghinea, Drulă, Barna, așa-zișii politicieni de rit nou, dar care au pierdut toate bătăliile electorale posibile. Cei trei și încă alți câțiva continuă să tragă sforile în acest tot mai aiuritor partid politic numit USR.

Ei au aruncat-o peste bord pe Lasconi, tot ei îi vor face felul și lui Fritz, în buna tradiție a acestei grupări conduse mereu, pe față sau din umbră, de câte un Cronos nemilos.

Nu ne rămâne decât să măsurăm cât de multă răbdare îi vor arăta lui Dominic Fritz, în zilele și lunile următoare, atât „umbrele” de la vârful USR, cât și Justiția autohtonă, cea atât de atacată, astăzi, din toate părțile, și atunci când o merită, dar și — mai cu seamă — atunci când chiar nu o merită.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Simonis nu crede că Fritz ar fi corupt, dar îi bate, totuși, obrazul: ,,Când am încercat să schimbăm legislația în domeniul incompatibilității, Fritz și...

,,Am încercat să schimbăm legislația incompatibilității, dar USR s-a opus, iar acum s-a ajuns în situația în care e primarul Dominic Fritz în acest...

De ce realitatea documentată este mai importantă decât intuiția în Timișoara

Există momente în viață când suspiciunea te urmărește constant. Parcă ceva nu se mai leagă, dar nu ai dovezi clare. Poate fi vorba despre...

Citește și :