Dominic Fritz amenință că va spune multe despre ,,hidra care a jefuit orașul în ultimii 30 de ani!”

92

Chemat la poliție, în calitate de martor în dosarul ,,Piețe SA”, primarul Timișoarei se arată surprins de faptul că poliția este foarte interesată să dea curs unor plângeri formulate de tot felul de politicieni locali sau foști angajați ai primăriei împotriva actualei administrații.

Fritz adaugă că nu are nimic de ascuns, și amenință că abia așteaptă să mai fie chemat la poliție pentru a spune cine a furat ca-n codru Timișoara, în ultimele trei decenii. Iată postarea integrală a primarului :

„Am fost la poliție azi. Martor într-un dosar în legătură cu Piețe SA.

M-au chemat pentru că e notoriu că la Piețe, de ani de zile, se fură mulți bani cu care unii au făcut averi și au plătit campanii?

M-au chemat pentru că s-a creat acolo un sistem mafiot în care o bună parte a banilor încasați nu au ajuns la companie, ci în buzunarele altora?

M-au chemat pentru că multe clădiri în piețele Timișoarei s-au ridicat în ultimii zeci de ani fără acte?

M-au chemat pentru că o parte din ”producători” sunt de fapt bișnițari, cu acte false?

 

Bineînțeles că nu.

 

Am fost chemat să elucidez misterul cum de a câștigat un concurs de director adjunct prima femeie în istoria piețelor, prima persoană venită din afară rețelei existente, absolventă a prestigioasei Freie Universitaet Berlin, cu un master (din Timișoara) în administrarea afacerilor agricole, fluentă în romănă, germană și engleză.

 

Asta după ce la Piețe SA ultimele două concursuri de director au fost câștigate de bărbați pentru care, cu tot respectul, subtilitățile chiar ale limbii române au fost mai greu de pătruns, iar unul a folosit muncitorii companiei să-i renoveze apartamentul la București, altul a plecat cu tot cu mașina de serviciu după ce i s-a reziliat contractul (asta ca să nu fac o legătură explicită cu mizeriile de mai sus).

Dar despre concursurile lor nu m-a întrebat nimeni nimic. Până la urmă, ei fac parte dintr-un peisaj de normalitate al corupției și vulgarității cu care pare-se că s-a obișnuit până și poliția în ultimii zeci de ani.

Elementul nou, suspect, demn de investigații profunde, sunt oamenii veniți din afara sistemului, cei care au avut curajul de a intra în cușca leilor după ce am câștigat alegerile în 2020. Mulți dintre cei care au îndrăznit să vină spre administrație în ultimii doi ani s-au trezit cu plângeri penale, dosare, litigii, despre concursurile sau numirile lor, deciziile lor administrative, cam orice ce se poate arunca în ei. Asta în timp ce în interior se luptă cu rețele corupte bine înfipte, iar în exterior sunt atacați în media și pe rețele sociale, adeseori și cu viața lor privată. Miza este evidentă: să-i decredibilizeze înainte să-și poată face treaba și să aibă rezultate.

Nu am o problemă să fim verificați până la chiloți. Nu am niciun dubiu că și acest dosar cu concursul suspect se va finaliza cu o clasare. Doar refuz să spun că negrul e alb și albul e negru. Și refuz, împreună cu cei mulți care s-au săturat de normalitatea vulgară a corupției, să cedăm.

La Piețe, la fel ca la Horticultura, la STPT sau la Colterm, mergem înainte, facem ordine în inventare care au acoperit pierderi, oprim pierderi care au acoperit furtul, schimbăm oameni care au făcut doar combinații, investim în ce a fost lăsat în paragină. Rezultatele încep să se vadă. Sper să mai fim chemați și la poliție. Avem multe de spus despre hidra care a jefuit orașul în ultimii 30 de ani și cu care ne luptăm”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ