11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Doi tineri timișoreni, depistați de polițiștii locali cu „prafuri”

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră, aflați în patrulare în noaptea de 2 ianuarie, în zona centrală, au observant în stația RATT de pe str. Traian Grozăvescu, două persoane care, la vederea patrulei au devenit agitate și au încercat să ascundă ceva în buzunare.

Pentru că au avut un comportament suspect, polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, tinerii fiind identificați în persoana lui I.A., de 18 ani, și T.C., de 19 ani, ambii din Timișoara. Ulterior s-a trecut la efectuarea controlului corporal preventiv, conform prevederilor legale, constatându-se că primul dintre ei avea asupra sa un număr de 13 plicuri cu o substanță vegetală de culoare verde, existând posibilitatea să facă parte din categoria celor interzise, două râșnițe pentru fragmentarea substanței și o rolă de foițe de țigări.

Cei doi au declarat că dețin substanța pentru consum propriu. Aceștia au fost predați pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 1, care vor stabili și categoria de substanțe din care face parte conținutul plicurilor deținute de cei doi tineri. Acesta este cel de-al treilea caz de acest gen depistat de polițiștii locali în ultimele două săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Citește și :