Doi tineri, aflați pe un scuter, au fost loviți de mașină în Timiș

Doi tineri au ajuns la spital, după ce au fost loviți de o mașină. Este vorba despre o tânără de ani și un tânăr de 21 de ani, cel din urmă fiind conducătorul scuterului.


„O femeie în vârstă de 29 de ani a condus un autoturism pe strada Timișoara din orașul Sânnicolau Mare, dinspre strada Viilor înspre strada Drumul Saravalei, iar la un moment dat, la schimbarea direcției de deplasare de pe banda 2 pe banda 1, ar fi intrat în coliziune cu un scuter electric care circula regulamentar pe banda 1, condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani.

În urma impactului, au rezultat 2 victime, respectiv tânărul de 21 de ani și o pasageră de pe scuter în vârstă de 26 de ani, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Hanami la Timișoara: Centrul Jutsu de la UPT aduce spiritul Japoniei în inima orașului florilor

Primăvara aduce, an de an, în Timișoara, un spectacol aparte: orașul înflorește. Cunoscută drept „orașul florilor”, Timișoara își redescoperă identitatea în culori și parfumuri,...

DNA face percheziții la locuințele lui Cristian Anton, fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor

DNA desfășoară percheziții la Autoritatea Rutieră Română (ARR) într-un dosar de corupție. Ancheta vizează suspiciuni de trafic de influență și fraudarea examenelor, iar directorul general...

Citește și :