17.2 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Doi soți și copiii lor au ajuns la spital în urma unui accident pe A1

Grav accident de circulație, în această dimineață, în jurul orei 7,30 pe Autostrada A1 Arad Timișoara, sensul de mers spre Timișoara, chiar înainte de bifurcația de ieșire spre Zădăreni. O mașină înmatriculată în Germania, în care se afla o familie cu doi copii, a fost lovită de un TIR cu numere de Bulgaria. Pasagerii mașinii au fost transportați de către SMURD și Ambulanță la UPU Arad pentru investigații medicale. Din primele informații, se pare că rănile persoanelor aflate în autoturism nu sunt grave. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor în care s-a produs accidentul.

Sursa: arq.ro

 

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Nica și Fritz au uitat că s-au înjurat patru ani la rând! Acum sunt dispuși să negocieze o combinație electorală

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

Citește și :