Doi copii de 7 și 9 ani, la spital cu părinții, după un accident lângă Timișoara. Mama, aruncată din mașină

1059

Un bărbat şi-a băgat soţia şi copiii de 7 şi 9 ani în spital, la Timişoara, zburând pe şosea. Accidentul i-a îngrozit pe martori. Femeia a fost aruncat la zeci de metri prin parbriz, băieţii au fost scoşi cu descarcerarea din autoturism.

O manevră periculoasă a unui şofer din Timiş i-a băgat toată familia în spital. Seara trecută, pe drumul care duce de la aeroportul Traian Vuia către Timişoara, omul se afla în maşină alături de soţia sa şi de cei doi băieţi de 7, respectiv 9 ani.

După o serie de depăşiri periculoase pe linie continuă, martorii spun că a pierdut controlul şi a intrat frontal într-un stâlp aflat pe marginea opusă a drumului. Autoturismul a fost apoi proiectat în doi copaci şi în cele din urmă s-a răsturnat.

În urma impactului, femeia de 33 de ani a fost aruncată din maşină la câţiva metri, iar copii şi tatăl lor au avut nevoie de intervenţia echipajelor de la descarcerare.

Doar mama a scăpat cu leziuni uşoare, ceilalţi trei membri ai familiei fiind în stare gravă. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.