14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Doar două centre de vaccinare anti-COVID, în Timișoara. Explicațiile primarului

În Timișoara, vor funcționa, de luni, doar 2 centre pentru vaccinare anti-COVID-19. Asta desi autoritățile locale au anunțat că au identificat 17 spații pentru imunizare cu ajutorul mai multor companii private din oraș. Edilil șef spune că se deschid doar 2 centre pentru că nu a fost trimis suficient ser pentru toate.

”Este o știre importantă care trece, spre surprinderea mea, aproape neobservată în România. Compania Pfizer a anunțat ieri că trebuie să-și extindă liniile de producție a vaccinului în fabrica ei din Belgia, pentru a crește puternic capacitatea până în martie. Problema e că asta duce la o reducere a dozelor de vaccin produse în următoarele săptămâni și Pfizer nu poate livra tot ce a promis Uniunii Europene pentru luna ianuarie.

În România, principalul obstacol momentan nu sunt centrele de vaccinare sau platforma de programare, ci numărul redus de doze de vaccin.

Motivul pentru care în Timișoara vom avea operaționale doar 2 centre de vaccinare începând de luni (1 la Iulius Mall, 1 la Spitalul CFR) este că va exista doar un număr foarte limitat de doze disponibile săptămâna viitoare. Abia cu mai multe doze va avea sens să crească și numărul centrelor. Echipa noastră din Primărie, dar și companiile private care ne-au sărit în ajutor, continuă zi și noapte să amenajăm toate centrele pentru momentul în care vor putea funcționa la maxima capacitate.

Eu am mare încredere că la nivel european și național se fac toate demersurile posibile pentru a asigura ”porția” română de doze disponibile. Noi, la nivel local, facem tot ce ține de noi pentru a face din această campanie istorică de vaccinare un succes. Fiecare săptămână câștigată înseamnă vieți salvate și o economie care poate reporni mai repede”, a explicat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Primele doze de vaccin anti-COVID-19 trebuie să ajungă în orașul de pe Bega în acest weekend.

Alte subiecte :

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Tot mai mulți medici din ambulatoriile bănățene intră în grevă japoneză. Ce îi nemulțumește?

Tot mai mulți medici din ambulatoriile din Timiș încep să facă grevă japoneză. Ei se declară nemulțumiți de banii puțini primiți din contractele cu...

Citește și :