0.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

“Doamna cu sapa”, femeia din vestul țării care terorizează un oraș întreg

“Doamna cu sapa” din Lugoj a devenit subiect de discuție în tot orașul. De mai bine de o lună, mai mulți lugojeni se plâng că o femeie cu probleme psihice grave, care a mai fost în atenția autorităților și a presei în repetate rânduri, le cauzează neplăceri atât lor, cât și copiilor sau rudelor lor.

“Doamna cu sapa” din Lugoj a devenit subiect de discuție în tot orașul. De mai bine de o lună, mai mulți lugojeni se plâng că o femeie cu probleme psihice grave, care a mai fost în atenția autorităților și a presei în repetate rânduri, le cauzează neplăceri atât lor, cât și copiilor sau rudelor lor.

Ultima pățanie a fost cea a unei mame și a fiicei acesteia. Femeia, șocată de cele petrecute, a scris întreaga poveste pe Facebook, acolo unde a atașat și câteva imagini cu “doamna cu sapa” luate de pe camerele de supraveghere.

“O sperietură soră cu “doamna cu… sapa”. Postez această întâmplare deoarece evenimentul s-a întâmplat în zona parcului G. Enescu – Str. C. Wallisch (plină de copii). În jurul orei 10:30 azi, ieșind din curte, văd trecând prin fața casei o femeie cam la 50 de ani, păr blond-cărunt, în coadă, îmbrăcată în fustă lungă neagră, tricou negru, sandale. Nu dau inițial importanță însă îmi sar în ochi buzele vineții și faptul că ducea o sapă și avea privirea pierdută, mergea parcă teleghidată.

Nu ies bine din curte că o văd întorcându-se brusc și la 50 de centimetri de mine, privind fix în curte la mine. “Pot să vă ajut?” întreb. Moment în care ridică sapa. În o secundă am băgat-o pe fiica mea în curte, evident speriată. Am reușit cumva să intru și să încui, ea ținând pe exterior de ușă și repetând “Vine Adolf, se întoarce, știi?” “Cum ai intrat, ai acte?”

Nu a părut intimidată când i-am spus că sun la Poliție. Îndepărtându-se puțin, am ieșit, însă s-a întors, hoinărind cu sapa pe umăr. Am anunțat Poliția și e căutată. Biata femeie, dincolo de fi un posibil pericol, e clar suferindă psihic și are nevoie de medicație”, a scris pe Facebook Loredana, una dintre lugojencele care au întâlnit-o pe femeia cu probleme.

Lugojeanul.ro a stat de vorbă cu tânăra care a descris prin ce a trecut. Aceasta ne-a declarat că mai multe persoane, printre care mai ales vecinii femeii care locuiește într-un bloc din Zona Unic, au avut de furcă în nenumărate rânduri cu aceasta. Și aceștia au sunat la 112 când situația a devenit prea periculoasă.

Am cerut un punct de vedere și de la poliție.

“Pe numele acesteia a fost depusă o plângere. Polițiștii efectuează cercetări și o au în vedere. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită de persoana în cauză”, a declarat pentru Lugojeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Sursă: lugojeanul.ro

Alte subiecte :

Citește și :