Distracție sfârșită prost. Conflict sângeros în fața unui club. Un tânăr a fost înjunghiat în gât

2055

Un bărbat de 23 de ani a ajuns în noaptea de miercuri spre joi în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat în zona gâtului, în timpul unui conflict izbucnit între două grupuri de tineri în fața unei discoteci din Botoșani. Opt persoane au fost duse la audieri.

Tânărul de 23 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul din Botoșani după ce a fost înjunghiat în zona gâtului. Acesta a fost implicat, alăturii de prietenii săi, într-un conflict în fața unei discoteci din oraș.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp, în acest caz a fost declanșată o anchetă pentru tentativă de omor, fiind duse la audieri opt persoane.

„Este vorba despre un conflict izbucnit între două grupuri de tineri în fața unei discoteci din oraș. În urma acestui conflict, un tânăr în vârstă de 23 de ani a ajuns la spital cu gâtul tăiat. În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, dosarul fiind instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. La audieri se află opt persoane, urmând să se stabilească împrejurările în care a avut loc incidentul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Maria Carp.

Tânărul de 23 de ani a fost operat în cursul nopții, starea acestuia fiind stabilă.

Sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.