Dispută amoroasă între un preot și o profesoară, la slujbă. Femeia l-a acuzat că a sedus-o și abandonat-o

1536

Scene uluitoare au fost surprinse într-o biserică din Bucureşti. Preotul paroh şi o profesoară universitară au avut o dispută amoroasă chiar în faţa enoriaşilor. Femeia, angajată a Academiei de Studii Economice, reclamă că părintele ar fi sedus-o şi ar fi abandonat-o. Plângerea a ajuns până la Arhiepiscopie. Preotul a negat toate acuzaţiile.

Discursul preotului i-a şocat pe enoriaşii care veniseră să asculte slujba.

În loc să predice învăţăturile Bibliei, părintele a început să dea explicaţii despre o posibilă relaţie interzisă dintre el şi o profesoară.

„Această doamnă pe care o vedeţi aici s-a dus să mă reclame că nu o iau de nevastă”, a spus preotul.

Femeia, prezentă şi ea în biserică, îl acuză că ar fi convins-o să întreţină relaţii intime, cu promisiunea unui mariaj.

”Nu am tutuit-o. Nici măcar nu i-am spus: „tu”. Nu am atins-o, nu i-am făcut nicio declaraţie şi nicio aluzie. Trebuie să ştiţi lucrul ăsta!”, a declarat preotul, în fața enoriașilor.

Conflictul a fost la un pas să degenereze. Ca la o judecată, enoriaşii s-au transformat în avocaţii preotului. Iar o femeie a încercat să o dea afară pe profesoară din lăcaşul de cult.

”Nu ţi-e ruşine?!”, a strigat o credincioasă către profesoară.

Antonia Enache este profesoară de engleză la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Femeia spune că a avut o relaţie cu preotul timp de patru luni.

ANTONIA ENACHE, profesor universitar: Eu am fost copleşită. El este şi un bărbat frumos şi foarte cult şi inteligent. Vă daţi seama, când vine la tine şi îți spune că te iubeşte de zece ani, îţi arată că ştie lucruri despre tine. Am fost copleşită şi m-am îndrăgostit! Omul mi-a promis foarte ferm că se va căsători cu mine. Este şi motivul pentru care i-am spus fetiţei acest lucru şi această promisiune.

MARTOR: Într-o vineri, la Liturghie. Ne-am aşezat pe scaun şi el i-a zis „stai până la sfârşitul slujbei? Ai să vezi ce păţeşti!”.

Femeia a depus plângere la Arhiepiscopie şi la Poliţie. Părintele care apare în filmare a negat toate acuzaţiile şi ne-a spus că, de fapt, profesoara ar fi făcut o obsesie pentru el. Şi chiar l-ar fi hărţuit. Scandalul va fi tranşat de superiorii preotului.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.